Luni 27 Septembrie

Artiștii maghiari de la Teatrul de Păpuși PUCK Cluj se simt discriminați. CNCD le-a respins plângerea, dar ei merg în instanță


Grupul de Iniţiativă pentru Teatrul de Păpuşi Maghiar din Cluj, format din artiștii secției maghiare care vor ruperea Teatrului PUCK, contestat decizia Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, care a precizat că resursele instituției nu sunt distribuite disproporționat între cele două secții. 

Am luat la cunoştinţă cu surpriză şi dezamăgire decizia 393/12.04.2021 Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, în care instituţia sus numită consideră că distribuirea spectaculos disproporţionată a resurselor umane şi materiale din cadrul Teatrului de Păpuşi Puck nu reprezintă discriminare. Pentru a demonstra câteva din inegalităţile existente, iată FAPTELE, recunoscute în dosar tocmai de către Teatrul de Păpuşi Puck:

1. Secţia română al Teatrului de Păpuşi Puck este condusă de şeful de secţie în baza unui contract de 4 ore/zi, în timp ce şeful de secţie al secţiei maghiare prestează aceeaşi muncă în doar 2 ore/zi. 

2. Activitatea secţiei române din cadrul Teatrului de Păpuşi PUCK este sprijinită de un responsabil PR, vorbitor de limba română, în timp ce comunicarea şi activitatea de PR al secţiei maghiare este desfăşurată de secretarul literar al secţiei, care nu are calificarea necesară pentru această muncă. 

3. Autobuzul cel nou, achiziţionat de Teatrul de Păpuşi Puck a parcurs mai bine de 10.000 de kilometri până când secţiei maghiare i s-a permis să-l folosească măcar o singură dată. 

4. În perioada 2017-2020 secţia română al Teatrului de Păpuşi Puck a participat la 13 festivaluri internaţionale din străinătate (Turcia, Belgia, Canada, Rep. Moldova, Franţa), în timp ce secţia maghiară a fost trimisă doar la un singur festival (în Ungaria). 

5. În perioada noiembrie 2018 – noiembrie 2020 Teatrul de Păpuşi Puck a cheltuit mai bine de 20 de ori mai mult pe deplasările la festivaluri internaţionale ale secţiei române decât pe deplasările similare ale secţiei maghiare. Instituţia a declarat că, în perioada sus menţionată, s-au cheltuit 122.639,02 lei pe deplasările secţiei române şi 5.291,87 lei pe deplasările secţiei maghiare. 

Sunt juste cele de mai sus? În opinia CNCD da. Noi considerăm că nu. De aceea, în speranţa de a obţine dreptate, am contestat în instanţă decizia! Mulţumim tuturor, care ne-au încurajat şi ne-au oferit sprijin în demersurile noastre şi continuă să ne fie alături!”, precizează Grupul de Iniţiativă pentru Teatrul de Păpuşi Maghiar din Cluj.

Discuțiile privind scindarea Teatrului de Păpuși PUCK au început în septembrie 2020, înainte de campania electrală locală. Fostul director al Teatrului de Păpuși Cluj, Emanuel Petran, acuza conducerea UDMR Cluj că și-a făcut un subiect de campanie electorală din ruperea în două a Teatrului și atragerea de finantare de la Guvernul Ungariei, prin Fondul Bethlen Gábor. 

17 angajații ai secției maghiare a Teatrului de Păpuși PUCK cer înființarea unui Teatru Maghiar separat de cel român

Comentarii Facebook