,,Arată urât, e scârbos și devine focar de infecție”- Clujenii revoltați că o zonă din Gheorgheni e plină de gunoaie


Gunoaiele au început să fie o problemă din ce în ce mai mare, în mai multe cartiere din Cluj. Indiferența și nesimțirea oamenilor face ca zone care erau considerate un mic colț de natură să fie acum tomberoane publice.

Este și cazul zonei din apropierea parcului de pe strada Lăcrămioarelor, aflat la limita dintre Gheorgheni și Andrei Mureșanu. Cei care locuiesc în zonă spun că spațiul a devenit un focar de infecție fiind mereu plin de gunoaie. 

,, Spațiul verde din preajma gardului viu (str Lacrimioarelor nr 1) e plin de gunoaie (ambalaje, peturi etc). E asa de mult timp, si pe masura ce timpul trece și cantitatea de gunoi crește. Arata urat, e scarbos si devine focar de infecție.

Vă rugam sa luati măsuri. N-ar strica daca politia locala ar da ronduri zilnice + aplicare de amenzi. Parcul de pe Lacramioarelor e vai si-amar si el. Multumim!”, a reclamat un clujean într-o sesizare pentru autoritățile locale.


Comentarii Facebook