Apel la calm pentru clujenii care se tem că au luat lepră! Aceștia sunt invitați la spital pentru control: „Pentru liniștea lor”
Prefecta județului Cluj, Maria Forna, a comentat informația alarmistă care s-a răspândit în spațiul public conform căreia există mai multe persoane infectate cu lepră în Cluj, decât s-ar cunoaște. Mai mult, că persoanele care au fost la salonul de masaj au fost expuse și pot avea această boală.
Așadar, singurele cazuri cunoscute sunt cele două maseuze asiatice, cărora li se adaugă pentru monitorizare două colege de salon. Forna a precizat că autoritățile tratează cazul cu maximă seriozitate și că este în desfășurare o anchetă epidemiologică amplă, menită să clarifice circumstanțele și să prevină orice risc suplimentar pentru pacienți.
Prefecta județului Cluj, Maria Forna: Anchetă epidemiologică în desfășurare după confirmarea a două cazuri de contaminare
„Facem apel la clienții care sunt neliniștiți să se prezinte la spital, dacă doresc, pentru control. Pentru liniștea lor. Este o anchetă epidemiologică în desfășurare”, a declarat prefecta Maria Forna pentru Știri de Cluj. Aceasta a subliniat că transparența și comunicarea corectă cu publicul sunt esențiale, mai ales în astfel de situații sensibile, care pot genera temeri în rândul populației.
Potrivit informațiilor furnizate de prefect, în prezent sunt două cazuri confirmate de contaminare, ambele persoane fiind sub tratament cu antibiotic. Starea pacienților este stabilă, iar evoluția este atent monitorizată de echipele medicale. „Cele două cazuri sunt sub tratament și se află sub supraveghere medicală strictă”, a precizat Maria Forna, adăugând că nu există, în acest moment, motive de alarmă majoră.
În plus, alte două paciente, colege de salon cu persoanele infectate și care NU prezintă simptome asemănătoare, au fost izolate preventiv. Acestea se află într-un salon separat și sunt monitorizate constant, conform procedurilor sanitare. Măsura a fost luată pentru a elimina orice posibilitate de răspândire a infecției și pentru a permite efectuarea investigațiilor necesare.
Oamenii trebuie să rămână calmi, lepra nu se transmite așa de ușor
Prefecta județului Cluj a mai menționat că Direcția de Sănătate Publică este implicată direct în ancheta epidemiologică, colaborând cu conducerea spitalului și cu personalul medical. Ancheta urmărește identificarea sursei contaminării, stabilirea tuturor contacților și verificarea respectării protocoalelor de igienă și siguranță.
„Este important ca populația să rămână calmă și să se informeze doar din surse oficiale. Spitalul funcționează în condiții normale, iar măsurile de prevenție sunt respectate cu strictețe”, a transmis Maria Forna. Aceasta a dat asigurări că autoritățile județene monitorizează permanent situația și vor interveni prompt dacă va fi necesar.
Mai mult, Violeta Briciu, directorul medicalului al Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, a explicat de ce este aproape imposibil ca persoanele care au fost la masaj în acel SPA să aibă lepră. „Un contact este acea persoană care a stat 20 de ore pe săptămână, timp de trei luni”, a explicat Briciu pentru Știri de Cluj.
1 Comentariu