ANUNȚ IMPORTANT! Risc de inundații în Florești și Gilău, pe malurile Someșului. Autoritățile cer localnicilor să evite activitățile pe albia râului


În urma unor lucrări la o galerie de subtraversare, pe toată durata lunii mai, întreg debitul Someșului se va scurge pe albia naturală, existând riscul de inundare a locuințelor de pe malul Someșului dacă debitele depășesc 10-12 mc/s.

Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Cluj, informează publicul cu privire la modificarea regimului de scurgere pe râul Someșul Mic în perioada următoare.

„În perioada 04.05.2026 – 31.05.2026, sunt programate lucrări de etanșare a galeriei de subtraversare de sub DN1, efectuate de către SPEEH HIDROELECTRICA - Sucursala Hidrocentrale Cluj. Din acest motiv, canalul dintre CHE Gilău 1 și CHE Gilău 2 va fi golit, iar întreg debitul va fi tranzitat pe albia naturală a râului Someșul Mic.

Având în vedere prezența locuințelor în proximitatea albiei, există un risc de afectare a acestora în cazul în care debitele tranzitate depășesc pragul de 10-12 mc/s.informează Administrația Bazinală Someș-Tisa.

În acest sens, s-a solicitat SPEEH Hidroelectrica SA monitorizarea strictă și limitarea debitelor de pe cursurile de apă Someșul Cald și Someșul Rece, astfel încât suma acestora să nu depășească valoarea de siguranță, inclusiv în perioadele cu precipitații.

Autoritățile din Florești și Gilău au fost informate

Primăriile localităților vizate (Gilău și Florești) au fost notificate oficial pentru a avea în vedere prevederile Ordonanței nr. 21/ 2002, conform căreia trebuie asigurată curățenia și salubrizarea digurilor și a malurilor, a cursurilor de apă, asanarea terenurilor insalubre și prevenirea poluarii apelor. 

Totodată, au fost informate: Instituția Prefectului -Județul Cluj, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Cluj și Direcția Județeană de Mediu Cluj.

Ce recomandă specialiștii de la Administrația Bazinață locuitorilor din zonă

Deoarece debitele de apă nu vor mai fi controlate ca de obicei și există riscul ca la o ploaie torențială ele să crească mai rapid, au fost emise niște recomandări:

  • Evitați activitățile în zona albiei naturale a râului Someșul Mic pe acest sector în perioada menționată.
  • Nu depozitați materiale și nu lăsați utilaje în zonele inundabile.
  • Urmăriți comunicările oficiale ale autorităților locale.


Comentarii Facebook