Alcoolemie RECORD la Cluj! Un șofer a fost prins aproape în comă alcoolică la volan


Polițiștii clujeni au depistat, azi-noapte, un conducător auto care s-a urcat la volan deși se afla într-o stare avansată de ebrietate.

La data 12 decembrie a.c., în jurul orei 03.25, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au depistat un bărbat de 55 de ani, din municipiul Gherla, judeţul Cluj, care conducea un autoturism pe D.N. 1C, pe raza localităţii Bonţida, judeţul Cluj, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice”, informează IPJ Cluj. 

Testarea cu aparatul etilotest a scos în evidenţă faptul că acesta avea o concentraţie alcoolică de peste 1,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.


Comentarii Facebook