Miercuri 13 Noiembrie

Adevărul despre scumpirea ouălor

 

Nea Mitică, un comerciant de ouă din Bălanu, Gurgiu, a spus că prețul ouălor a fost impus de cei la de București. 

 

Nea Mitică vinde atât ouă de găină, la prețuri cuprinse între  1,2 şi 1,6 lei (în funcție de mărime), dar și ouă de rață, la 1,5 lei /bucată.

 

Să știți dumneavoastră că nu e adevărat ce spun ăștia pe la televizor. Găinile au avut, mereu, perioade în care s-au ouat sau perioade în care nu au ouat aproape deloc. Dar faptul că au impus ăștia de la București niște prețuri, ne-au dat și pe noi peste cap. Dacă la magazin oul e un leu, eu nu pot să îl vând mai ieftin, că dacă îl dau sub un leu, zice lumea că e vechi, că e luat de sub cloșcă… Așa, sunt nevoit să merg și eu în rând cu prețurile de la magazine. E greu, vindem greu, dar am noroc de oameni care mă cunosc și care vin special la mine, unii chiar mi-au comandat ouă pentru sărbători”, a spus bărbatul, conform realitatea.net.

Comentarii Facebook