Miercuri 24 Aprilie

Acum ȘAPTE ani s-a închis CROCO! Ce AMINTIRI aveți cu celebra cafenea?

 

Cafeneaua Croco s-a închis acum șapte ai, după 47 de activitate, pentru a face loc unei bănci. CROCO a fost vreme de zeci de ani locul de întâlnire pentru studenți, scriitori și lumea artistică a Clujului.

 

Proprietarul spațiului a schimbat destinația în căutarea unui profit mai mare, cu toate că la CROCO era lume de la prima oră a dimineții și până seara. 

 

Zilele astea se împlinesc 7 ani de când s-a închis cafeneaua Croco. Timp de aproape 50 de ani (din 1960), Croco a fost unul dintre magneţii boemei clujene, refugiul şi destinaţia unde, aproape oricând, dădeai peste un prieten sau peste cineva cunoscut, care mai rămânea preţ de o cafea şi o ţigară. Apoi venea altcineva şi, tot aşa, din prieten în prieten, făcând cunoştinţă mereu cu amicii amicilor, se preda ştafeta ideilor şi a ultimelor veşti.

 

Croco era loc de întâlnire, sediu auxiliar al mai multor redacţii, popasul oamenilor simpli veniţi la Cluj pentru vreun doctor faimos, teritoriu neutru al partidelor, cenaclu de scriitori nepublicaţi, adunare a comentariilor după orice examen care părea cel mai greu hop al studenţiei, dispecerat de taximetrie şi haltă zilnică pentru liceeni gălăgioşi.

 

Acolo ne găseam fără să ne căutăm, acolo ne îndrăgosteam şi ne dădeam mari. Un spaţiu atât de expus, în drumul tuturor, devenea intim în toiul aglomeraţiei. Singurătatea era atunci când la Croco nu aflai pe nimeni cunoscut.

 

În 2007 s-a închis pentru că “nu mai renta”. Acum, după 7 ani, e voie să-i spălăm oasele”, a scris Mihnea Măruţă, citat de clujulcultural.ro.

 

Ce AMINTIRI aveți cu celebra cafenea?

Comentarii Facebook