Acțiuni de amploare în cartierul Gheorgheni, pentru a verfica dacă oamenii poartă măști pe față. Mai multe persoane au fost amendate


Polițiștii clujeni au desfășurat, în cursul zilei de luni, o serie de acțiuni în zonele intens traficate din cartierul Gheorgheni.

La data de 25 mai a.c., în intervalul orar 11.00–13.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj–Napoca, Secția 3 Poliție, împreună cu personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă și lucrători din cadrul Poliţiei Locale, au desfăşurat o acţiune cu caracter preventiv în zonele intens circulate din cartierul Gheorgheni”, informează IPJ Cluj.

Conform oamenilor legii, scopul acţiunii - respectarea Legii nr. 55/2020, privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și a altor norme legale în vigoare şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

În cadrul acțiunii, 23 de persoane au fost legitimate de poliţişti, acestea fiind informate despre necesitatea folosirii măştii de protecţie şi modalitatea adecvată de purtare a acesteia. 

În acest context, au fost aplicate şi 5 sancţiuni contravenționale.

Principalul obiectiv al activității a fost informarea cetăţenilor cu privire la noile reguli. 

Comentarii Facebook