Accident pe Autostrada Transilvania A3. Un TIR s-a răsturnat în timpul nopții, pompierii au intervenit de urgență

Un TIR s-a răsturnat noaptea trecută pe Autostrada Transilvania, în jurul orei 3:25. Din fericire nu au existat victime, doar pagube materiale, potrivit reprezentanților IPJ și ISU Cluj.

Accident pe Autostrada Transilvania - un camion s-a răsturnat în timpul mersului

Accidentul s-a produs la kilometrul 32 al autostrăzii pe sensul de mers Turda spre Cluj și momentan nu se cunoaște motivul pentru care conducătorul auto a pierdut controlul volanului, fapt care a dus la răsturnarea camionului.

„A fost un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale, iar pompierii au asigurat locul intervenției”, au transmis reprezentanții ISU Cluj pentru Știri de Cluj, informație susținută și de reprezentanții IPJ Cluj.

Încă de acum două săptămâni, de când toamna s-a întors și implicit vremea este mohorâtă cu ploi și ceață, tot mai multe accidente sunt înregistrate pe drumurile din județul Cluj.

De exemplu, în urmă cu 24 de ore pompierii din cadrul Detașamentului Dej interveneau la un accident grav petrecut pe raza localității Căianu-Vamă.

Accident în zona Dejului, două persoane au ajuns la spital, un BMW a fost implicat

În acest accident au fost implicate două autoturisme, însă nu au existat victime încarcerate. O femeie de 40 de ani și un bărbat de 25 au ajuns la spital pentru investigații suplimentare.

„La intervenție au luat parte echipajele de la Punctul de Lucru Mociu, cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.  În România, la fiecare 24 de ore mor câte 4 oameni. Specialiștii spun că nu doar lipsa infrastructurii se face vinovată de această situație, ci și șoferii indisciplinați care nu respectă regulile de circulație.

Comentarii Facebook