Accident MORTAL între Vâlcele și Tureni! O mașină s-a răsturnat. Au sărit bucăți din motor - VIDEO și FOTO


Un accident grav de circulație s-a produs, vineri seara, în jurul orei 20.00, la ieșire din Vâlcele spre Tureni.

Din primele informații, rezultă că două autoturisme s-au lovit, unul dintre ele părăsind partea carosabilă. Impactul dintre cele două autoturisme a fost atât de violent, încât au sărit bucăți din motorul uneia dintre masini.

Conform unor surse de la fața locului, șoferul  unui Mercedes care venea dinspre Cluj, cu viteza foarte mare (peste 140km/h) si se deplasa spre Turda, a lovit un Golf,  care a ieșit de pe un drum lăturalnice, intre Vâlcele spre Tureni. În urma impactului, autoturismul marca Mercedes s-a răsturnat pe marginea drumului, iar Golful a fost lovit atât de puternic încât bucăți din motor au sărit la circa 30 - 40 de metri distanță.

De asemenea, un pasager din autoturismul marca Golf, care nu avea centură, a fost proiectat pe geamul autoturismului, fiind rănit grav. Se pare ca in zona era un medic care i-a acordat la timp primul ajutor si acesta a supraviețuit.

90A6535F-E604-4AA2-8040-09F576A0B7F8.jpeg

Foto: Bărbatul in roz este șoferul Mercedesului

09F53CEE-10DE-4FF0-96BD-7D9E7CB8BA88.jpeg

5F75DED2-469B-4E1F-9E11-F167F06B3FCD.jpeg

-----------------------------

UPDATE

IPJ CLUJ: În această seară, în jurul orei 19.50, în zona localității Tureni, a avut loc un eveniment rutier între 2 autoturisme.

Din primele date, conducătorul unui autoturism, în vârstă de 36 de ani, din Tureni, care se deplasa din direcția Turda spre Cluj-Napoca, la intrarea în localitatea Tureni ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a pătrunde pe un drum local, intrând în coliziune cu un autoturism, condus din direcția Cluj-Napoca spre Turda, de un bărbat de 36 de ani, din Apahida.

În urma evenimentului cei doi conducători auto au fost răniți, bărbatul din Apahida fiind transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri și investigații de specialitate, față de celălalt conducător fiind aplicate în acest moment manevre de resuscitare.

Conducătorul auto de 36 de ani, din Apahida, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

-------------------------------

UPDATE 1

IPJ Cluj anunță că, din nefericire, a fost declarat decesul conducătorului auto de 36 de ani, din Tureni.

ISU Cluj: Două autospeciale, două echipaje SMURD și un echipaj SAJ au intervenit în această seară pentru a gestiona o situație de urgență generată în urma unui accident rutier, produs pe raza localității Tureni, în jurul orei 19.50.

Pompierii au găsit la locul accidentului două autoturisme avariate, dintre care unul ieșit în afara părții carosabile, iar un bărbat se afla întins pe carosabil în stop cardio-respirator.

Au fost începute imediat manevrele de resuscitare, de către salvatorii sosiți la fața locului, acțiuni care sunt încă în desfășurare.

Un al doilea bărbat a fost consultat la fața locului, care prezenta afecțiuni ușoare la prima evaluare.

Pompierii au asigurat măsuri de siguranță la locul evenimentului și au sprijinit acordarea primului ajutor calificat, precum și aplicarea manevrelor de resuscitare.

Comentarii Facebook