Vineri 9 Decembrie

Accident în Piața Cipariu, cu patru victime, între care doi copii - FOTO


Un accident de circulație s-a produs marți seara, în Piața Cipariu, în jurul orei 20.20.

Polițiștii au intervenit la un accident rutier produs în Piața Timotei Cipariu din municipiul Cluj-Napoca.

Din primele date, o femeie în vârstă de 36 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa cu autoturismul pe direcția Piața Timotei Cipariu spre Piața Ștefan cel Mare, ar fi pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie în vârstă de 47 de ani, din Cluj-Napoca.

În urma impactului atât cele două femei, cât și doi de aproximativ 2 și 7 ani, aflați în autoturismul condus de femeia în vârstă de 36 de ani, au necesitat îngrijiri de specialitate. 

Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.

Precizăm faptul că minorii se aflau în dispozitive de fixare în scaun și aveau centurile cuplate.

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut în Piața Cipariu. Au fost implicate în accident două autoturisme, însă din fericire nu există persoane încarcerate. Două femei primesc îngrijiri medicale, precum și doi minori de 3 și 7 ani. La o primă evaluare, cu toții prezintă simptome ușoare. La misiune iau parte două autospeciale, precum și un echipaj SMURD.

WhatsApp Image 2022-09-27 at 20.34.18.jpegWhatsApp Image 2022-09-27 at 20.34.18 (1).jpeg

Comentarii Facebook