Accident în Cluj, pe Brâncuși. Un șofer nu a dat prioritate: A intrat în gardul de beton al unei case și în instalația de gaz/Pompierii asigură zona VIDEO
Accident spectaculos în cartierul Andrei Mureșanu: o mașină proiectată în gardul unei case după o neacordare de prioritate
Un accident rutier s-a produs în această seară în Cluj-Napoca, la intersecția străzilor Constantin Brâncuși și Constantin Brâncoveanu, în cartierul Andrei Mureșanu.
Două autoturisme au fost implicate într-o coliziune cauzată de o neacordare de prioritate. În urma impactului, una dintre mașini – un vehicul de familie, al cărei șofer nu a acordat prioritate – a fost proiectată într-un gard de beton, aparținând unei locuințe aflate în apropiere.
Accidentul nu s-a soldat cu victime, însă pagubele materiale sunt semnificative. Pe lângă gardul avariat, a fost afectată și cutia de gaz, motiv pentru care un echipaj ISU Cluj a intervenit pentru a securiza zona.
La fața locului s-au deplasat și echipaje ale Poliției, care au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului.
3 Comentarii
Brancusi este noua zona de lux a Clujului. Deja a devenit cea mai scumpa zona, cu blocuri de lux.
In gard ;))
In acea zona ar trebui infiintat un sens giratoriu. Locul ar permite.