Accident grav în Cluj: Care este starea bărbatului scos inconștient din mașina care s-a răsturnat pe drumul Sfântul Ion FOTO|VIDEO


Bărbatul încarcerat pe drumul Sfântul Ion a fost extras și transportat la spital în stare gravă

Pompierii clujeni au reușit extragerea bărbatului rămas încarcerat în urma accidentului petrecut luni, 7 iulie, pe drumul Sfântul Ion, în apropierea municipiului Cluj-Napoca. Victima, care era inconștientă la momentul sosirii echipajelor, a fost predată echipajului SMURD de terapie intensivă mobilă.

Potrivit ISU Cluj, bărbatul a fost preluat și transportat de urgență la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate. Deocamdată nu au fost oferite informații suplimentare despre identitatea victimei sau starea ei actuală.

Reamintim că accidentul a avut loc în cursul dimineții, iar autoturismul implicat s-a răsturnat, lăsând o persoană blocată între fiarele contorsionate. La misiune au intervenit două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD cu medic.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe drumul Sfântul Ion.

Forțele noastre au ajuns la fața locului și au găsit un autoturism răsturnat. În interior se află o victimă încarcerată. Din primele date, aceasta este inconștientă. Pompierii lucrează pentru extragerea persoanei.

La misiune iau parte două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Bărbatul va fi transportat la spital de către echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă.”, au transmis cei de la ISU Cluj.

WhatsApp Image 2025-07-07 at 13.30.57.jpeg


Comentarii Facebook