300 de polițiști clujeni sunt pe străzi în noaptea de Revelion. 35.000 de oameni sunt așteptați pe străzi

 

Peste 300 de poliţişti vor acţiona, zilnic, pentru ca trecerea în Noul An să fie făcută în linişte.

 

La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au fost luate măsuri suplimentare, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică.

 

Ca de fiecare dată, şi în perioada 31 decembrie 2015 - 3 ianuarie 2016, poliţiştii sunt la datorie, în serviciul comunităţii, astfel încât toţi cetăţenii să sărbătorească în linişte şi siguranţă.

 

Poliţiştii care vor acţiona suplimentar faţă de cei care se află în dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, vor avea ca prioritate prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi vor interveni rapid atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

 

Din totalul poliţiştilor, peste 200 sunt de la structurile de ordine publică, circa 50 sunt poliţişti de la rutieră, restul fiind de la celelalte structuri, respectiv: investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă, poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

 

Cu prilejul Revelionului, sunt preconizate a se desfăşura 23 manifestări publice  (concerte, jocuri de artificii, spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă), în localităţile urbane şi în mediul rural, la care sunt aşteptate să participe peste 35.000 de persoane.

 

Poliţiştii vor asigura ordinea şi liniştea publică în locurile în care se vor organiza manifestările specifice sărbătorilor de iarnă, fiind pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi, totodată, să intervină atunci când situaţia o va impune.

 

În această perioadă, Poliţia Rutieră va acţiona pe întreaga reţea de drumuri din judeţ, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi prin intensificarea activităţilor specifice, potrivit competenţelor, pentru depistarea celor care conduc cu viteză sau sub influenţa băuturilor alcoolice. Vor fi folosite 4 aparate radar, în vederea prevenirii excesului de viteză.Poliţia Clujeană recomandă tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie pentru a petrece Sărbătorile de iarnă în siguranţă.

Comentarii Facebook