Testarea COVID-19, înainte de internare, trebuie să fie gratuită. Managerii spitalelor care cer plata acestei proceduri riscă desfacerea contractului


Pacienții nu trebuie să plătească testul anti-COVID-19 la internarea într-o unitate sanitară, prevede un Ordin al Ministerului Sănătății, aprobat vineri, 9 septembrie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Managerii unităților sanitare publice riscă încetarea contractului de management în cazul în care vor nerespecta aceste prevederi, conform art. 184 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, arată Ministerul Sănătății.

Potrivit actului normativ, în vederea prevenirii și limitării infecţiilor asociate asistenţei medicale, unitățile sanitare publice pot organiza testarea pacienților pentru detecția infecției cu virusul SARS-CoV-2, în cadrul activității de screening la internare.

Costurile activității de screening sunt suportate de unitatea sanitară publică din venituri proprii

Managerii unităților sanitare publice au obligația de a dispune măsurile necesare în vederea asigurării accesului pacienților în unitățile sanitare publice, precum și accesului acestora la serviciile medicale, fără prezentarea rezultatului unui test pentru detecția infecției cu virusul SARS-CoV-2”, a mai declarat ministrul Sănătății. 


Comentarii Facebook