Sfaturile unui psihiatru din Cluj pentru părinți, în cazul unui eșec la examen: „Întâi respir. Apoi îmi amintesc că nu e despre mine, e despre copilul meu”

Interviu cu dr. Mihaela Coțaga, medic specialist psihiatrie pediatrică, despre cum să reacționăm ca părinți în cazul eșecului copilului nostru la examene: „Unii părinți privesc eșecul copilului ca pe un eșec personal”

Rezultatele Evaluării Naționale au fost afișate, iar repartizarea computerizată la liceu din 22 iulie 2026 este următorul moment de emoție pentru mii de familii. Urmează în curând și rezultatele la admiterile la facultăți. În timp ce adolescenții încearcă să proceseze un rezultat bun sau mai puțin bun, mulți părinți reacționează impulsiv, transformând dezamăgirea copilului într-un eșec personal. Cum putem evita această capcană? De ce proiectăm atât de des propriile visuri asupra copiilor? Și ce ar trebui să îi spună un părinte adolescentului care tocmai a aflat că nu a intrat la liceul dorit?

Pentru a afla răspunsurile la toate aceste întrebări am discutat într-un interviu cu dr. Mihaela Coțaga, medic specialist în psihiatrie pediatrică Cluj-Napoca.

„Părinții privesc eșecul copilului ca pe un eșec personal”

Reporter Știri de Cluj: Tocmai au fost afișate rezultatele la Evaluarea Națională, iar în curând urmează repartizarea computerizată la liceu. Sunt zile încărcate de emoții pentru elevi, dar și pentru părinți. De multe ori avem impresia că adulții gestionează mai greu un rezultat slab decât copiii. Este doar o impresie?

Dr. Mihaela Coțaga: Nu cred că este doar o impresie. Cred că, în primul rând, noi, ca adulți, nu avem suficientă inteligență emoțională raportată la categoria de vârstă a copiilor noștri. Nu am avut modele de la părinții noștri despre cum să gestionăm astfel de situații și, fiind într-o perioadă de tranziție între generații, impactul transgenerațional este mult mai puternic decât ne imaginăm.

Foarte mulți părinți privesc eșecul copilului ca pe un eșec personal. Ajung să spună, chiar dacă nu întotdeauna cu voce tare: „Eu îmi doream să intri la liceul acesta”, „eu îmi imaginam că vei avea profesia aceasta”. Dar, în toată această proiecție a propriilor dorințe, uităm să punem o întrebare foarte simplă: ce își dorește, de fapt, copilul?

Din falsa impresie că știm întotdeauna ce este mai bine pentru el, complicăm lucrurile. În realitate, rolul nostru este mult mai simplu: să fim lângă copil, să îl iubim și să îi arătăm că îl susținem indiferent de alegerile sau rezultatele lui.

Nici învinovățirea, nici ruminația nu ajută (n.r. ruminație= termen folosit în psihologie și psihiatrie care descrie tendința de a te învârti la nesfârșit în jurul acelorași gânduri negative, fără să ajungi la o soluție). Dimpotrivă, consumă niște resurse emoționale care sunt și așa foarte puține într-un moment de tensiune.

„În primul rând, respir. Apoi îmi amintesc că nu este despre mine”

Reporter Știri de Cluj: Vine ziua repartizării la liceu, copilul deschide lista și vede că nu a intrat la liceul pe care și l-a dorit. Care este reacția corectă a părintelui în acel moment? Ce îi spune prima dată?

Dr. Mihaela Coțaga: În primul rând, respir. Pare un răspuns foarte simplu, dar este extrem de important. Înainte de orice reacție, îmi amintesc că nu este despre mine, ci despre copilul meu.

Abia apoi îi spun: „Uite, aceasta este situația. Cum crezi că mergem mai departe? Ce putem face?”

Observ foarte des că părinții simt nevoia să vină imediat cu soluția. Eu nu recomand acest lucru. Copiii au nevoie de ocazia de a-și construi propriile opinii și de a participa la găsirea soluțiilor.

Noi suntem acolo ca să îi însoțim, nu ca să le luăm locul.

În plus, este important să ne întrebăm sincer pentru cine încercăm să rezolvăm problema. Pentru copil sau pentru că ne este teamă de ce vor spune ceilalți?

Pentru că, dacă reacția noastră este influențată de rușine sau de imaginea în fața lumii, riscăm să pierdem din vedere exact persoana care are nevoie de noi în acel moment.

„Încă trăim cu întrebarea «Ce o să zică lumea?»”

Reporter: Ați menționat de imaginea în fața celorlalți. Este posibil ca unii părinți să reacționeze disproporționat tocmai pentru că le este rușine de ceea ce vor spune rudele, vecinii sau prietenii?

Dr. Mihaela Coțaga: Din păcate, da.

În societatea noastră încă persistă foarte mult această idee: „Dar ce o să zică lumea?”.

Încă ne străduim să trăim pentru impresia pe care o au ceilalți despre noi și foarte puțin pentru ceea ce avem cu adevărat nevoie în propria familie.

Pe de altă parte, din dorința sinceră de a le oferi copiilor tot ce este mai bun, cădem într-o altă extremă: hiperprotecția.

Spunem foarte des: „Lasă că fac eu, că știu mai bine.”

Numai că, făcând asta, îi privăm pe copii de cea mai importantă experiență: aceea de a deveni competenți.

Nu poți construi competență dacă altcineva rezolvă mereu lucrurile în locul tău.

Iar atunci când apare un eșec, avem tendința să căutăm vinovați în exterior. Este un mecanism firesc prin care încercăm să ne protejăm, dar care nu rezolvă nimic.

De multe ori nu greșim pentru că nu ne iubim copiii, ci pentru că nu știm întotdeauna cum să le arătăm această iubire într-un mod care să îi ajute.

Nu există o reacție universală. Există copilul din fața ta

Reporter: Cum ar trebui să fie, concret, un părinte într-un astfel de moment? Mai cald? Mai rezervat? Mai ferm?

Dr. Mihaela Coțaga: Eu cred că, înainte de orice, trebuie să fie prezent. Atât. Nu există o formulă universală. Unii copii își primesc validarea printr-o îmbrățișare.

Alții, în special copiii neurodivergenți, pot percepe atingerea fizică drept o agresiune într-un moment în care sunt deja copleșiți emoțional.

De aceea este atât de important să ne cunoaștem copilul. Să îi cunoaștem limbajul prin care primește afecțiunea și siguranța. Uneori este suficient să îi spui:

„Eu sunt aici. Dacă vrei să vorbim, vorbim. Dacă nu ești pregătit acum, este în regulă. Când vei fi pregătit, eu voi fi aici.”

Trebuie să fim atenți la răspunsul lui și să rămânem curioși. Eu spun deseori că copiii sunt geniali, numai că, de multe ori, noi, adulții, nu le mai oferim spațiul să ne arate asta.

„Copiii nu au cerut ultimul model de telefon. Au nevoie să fie iubiți și văzuți”

Reporter: Aveți impresia că generația noastră de părinți pune mai multă presiune pe copii decât generațiile anterioare? Vedem tot mai mulți părinți care își doresc copii de nota 10 și investesc enorm în meditații, activități și performanță.

Dr. Mihaela Coțaga: Cred că, fără să ne dăm seama, punem în balanță raportul dintre ceea ce investim și rezultatele pe care le așteptăm. Părinții noștri nu investeau același tip de timp, de energie sau de resurse financiare. Nici societatea nu funcționa la același nivel de competiție.

Astăzi, foarte mulți părinți fac eforturi uriașe. Investesc în meditații, cursuri, activități extracurriculare, tehnologie, transport, tot ceea ce cred că îi poate ajuta pe copii să reușească. Este firesc ca, după toate aceste investiții, să apară și așteptarea unui anumit rezultat.

Problema este că, uneori, uităm ceva foarte important.

Copiii nu au cerut toate aceste lucruri.

Ei nu au venit și au spus că au nevoie de cel mai nou telefon, de cele mai multe activități sau de cele mai scumpe meditații. Ceea ce au nevoie, înainte de orice, este să fie iubiți și să fie văzuți.

Încrederea în sine pe care o construiește dragostea părintelui este cel mai valoros lucru pe care îl putem oferi. Și este unul dintre puținele lucruri care nu se pot cumpăra.

„Proiectăm asupra copiilor propriile noastre frustrări”

Reporter: Practic, cu cât investim mai mult, cu atât cresc și așteptările.

Dr. Mihaela Coțaga: Exact.

Ajungem să privim totul prin filtrul experienței noastre de adult.

Le spunem copiilor: „Eu nu am avut condițiile pe care le ai tu. Eu nu am avut posibilitatea să fac meditații. Eu nu am avut tehnologia pe care o ai tu și, totuși, uite unde am ajuns. Tu de ce nu poți?”

Este o comparație pe care o aud foarte des. Dar nu este corectă. Copiii noștri nu sunt responsabili pentru lipsurile pe care le-am avut noi și nici pentru frustrările pe care poate încă le purtăm. Nu trebuie să punem această greutate pe umerii lor.

Ei nu au nicio vină.

„Dacă ai reacționat urât, relația se poate reconstrui”

Reporter: Ce le spuneți părinților care își dau seama că, în momentul în care au aflat rezultatul, au reacționat urât? Au țipat, au reproșat sau au spus lucruri pe care acum le regretă. Se mai poate repara?

Dr. Mihaela Coțaga: Da. Și cred că acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știe.Nu este niciodată prea târziu să construiești o relație bună cu propriul copil.

Poate că tocmai acest moment dificil este semnalul că relația are nevoie de o schimbare. Noi, adulții, avem tendința să rămânem blocați în vinovăție. Ne spunem că am greșit și că nu mai avem ce face. Dar vinovăția nu schimbă nimic.

În schimb, responsabilitatea schimbă.

Tu ești adultul. Tu ești cel care conduce relația.

Dacă îți dorești un rezultat diferit, atunci începe să faci ceva diferit. Uneori este nevoie doar de o conversație sinceră, în care să îi spui copilului: „Îmi pare rău. Am reacționat greșit.”

Mulți părinți cred că își pierd autoritatea dacă își cer iertare. Eu cred exact contrariul.

Copiii învață foarte mult din exemplul nostru.Dacă noi ne asumăm greșelile, îi învățăm și pe ei să facă același lucru.

„Mesajul «Tu nu ești bun» poate avea consecințe serioase”

Reporter: Care sunt riscurile pentru copil atunci când părintele reacționează foarte dur după un eșec?

Dr. Mihaela Coțaga: Uneori nici nu ne dăm seama ce mesaj transmitem. Noi credem că vorbim despre o notă sau despre un examen. Copilul însă poate auzi cu totul altceva.

Poate auzi: „Tu nu ești suficient de bun.”

Iar când acest mesaj se repetă în timp, consecințele pot fi foarte serioase. Vorbim despre o stimă de sine scăzută, despre anxietate, despre depresie. La adolescenți, depresia nu înseamnă întotdeauna tristețe. Uneori se manifestă prin opoziționism, iritabilitate, conflicte permanente sau tulburări de comportament. De aceea este foarte important să facem diferența între copil și comportamentul lui.

Eu pot să îi spun:

„Eu pe tine te iubesc. Ești un copil minunat. Ceea ce mă deranjează este comportamentul care a dus la acest rezultat.”

Este o diferență uriașă.

În primul caz îi atac identitatea. În al doilea discut despre un comportament care poate fi schimbat. Și mai este ceva foarte important. Trebuie să le oferim timp să proceseze.

Noi, părinții, avem tendința să venim imediat cu interpretările noastre. Le spunem ce ar trebui să simtă, ce ar trebui să înțeleagă și ce ar trebui să facă. Dar poate că, în acel moment, copilul are nevoie doar de puțin timp ca să își pună ordine în propriile emoții.

Performanța nu trebuie să fie condiția iubirii

Reporter: Aveți impresia că, fără să vrem, ajungem uneori să condiționăm iubirea de performanță?

Dr. Mihaela Coțaga: Din păcate, da. Nu o facem întotdeauna în mod conștient. Dar atunci când copilul simte că este apreciat doar când ia note mari, când câștigă sau când îi îndeplinește așteptările părintelui, începe să creadă că valoarea lui depinde exclusiv de performanță.

Or, iubirea unui părinte ar trebui să fie exact locul în care copilul știe că este acceptat chiar și atunci când greșește. Pentru că va greși. Așa învață orice om.

Și noi am greșit.

Diferența este că, acum, avem șansa să le oferim copiilor noștri ceva ce poate noi nu am primit întotdeauna: siguranța că sunt iubiți indiferent de rezultat.

„Un rezultat nu te definește ca om. Un examen nu poate spune cât de bun prieten ești, cât de empatic ești, cât de creativ ești sau ce vei deveni peste zece ani.”

Reporter: Am vorbit mult despre părinți. Aș vrea să transmitem un mesaj și copiilor care zilele acestea poate sunt dezamăgiți de rezultatele lor. Ce le-ați spune?

Dr. Mihaela Coțaga: Le-aș spune, înainte de orice, să nu lase un rezultat să le definească valoarea. Un rezultat este doar atât: un rezultat.

Poate să fie consecința unor eforturi insuficiente. Poate să fie rezultatul unei zile mai proaste. Poate să fie efectul emoțiilor sau pur și simplu al unei împrejurări nefavorabile.

Dar nu spune cine ești ca om. Noi avem tendința să ne identificăm foarte repede cu succesul sau cu eșecul. Mai ales la această vârstă.

Adevărul este că un examen nu poate spune cât de bun prieten ești, cât de empatic ești, cât de creativ ești sau ce vei deveni peste zece ani.

Un examen măsoară doar performanța dintr-un anumit moment. Mai departe, alegerea îți aparține.

Poți să lași acel rezultat să te doboare sau poți să îl transformi într-un punct de plecare.

De foarte multe ori, oamenii descoperă mai târziu că drumul pe care nu și l-au dorit inițial a fost, de fapt, cel potrivit pentru ei.

Când este momentul să ceri ajutor

Reporter: Dacă simțim că nu mai reușim să comunicăm cu copilul, când ar trebui să apelăm la un specialist?

Dr. Mihaela Coțaga: Mult mai devreme decât o facem, de obicei. Noi avem tendința să cerem ajutor abia atunci când lucrurile sunt deja foarte deteriorate. În realitate, este perfect normal să apelăm la un specialist atunci când observăm că nu mai reușim să comunicăm eficient.

Un psiholog sau un medic psihiatru nu vine să spună cine are dreptate și cine greșește. De foarte multe ori, rolul lui este acela de mediator.

Ajută familia să își regăsească dialogul, până când părinții și copiii încep din nou să se audă unii pe ceilalți. Prevenția consumă infinit mai puține resurse decât tratarea complicațiilor.

Și nu mă refer doar la resurse financiare.

Mă refer la energie, la suferință, la timp și la relațiile care, uneori, ajung să fie afectate ani întregi.

„Elefantul din cameră”

Reporter: Cum își poate da seama un părinte că relația cu propriul copil începe să aibă probleme?

Dr. Mihaela Coțaga: Sunt două situații pe care le întâlnesc foarte des. Prima este atunci când orice discuție se transformă într-un conflict. Indiferent despre ce vorbim, ajungem la reproșuri, ridicăm tonul și plecăm fiecare convins că celălalt nu înțelege nimic.

A doua situație este exact opusul.

Nu se mai vorbește deloc despre problema reală. Toată lumea evită ceea ce eu numesc „elefantul din cameră”. Fiecare știe că există o tensiune, dar nimeni nu o mai aduce în discuție.

Niciuna dintre aceste variante nu este sănătoasă.

Mai este ceva la care cred că ar trebui să fim atenți.

Noi, oamenii, avem tendința să ne îndrăgostim de propria părere. Ajungem atât de convinși că avem dreptate, încât nu mai suntem curioși să aflăm cum vede celălalt lucrurile.

Ori, într-o relație, fie că vorbim despre cea dintre doi adulți sau dintre părinte și copil, curiozitatea este esențială. Dacă nu mai sunt curios să aflu ce simți tu, relația începe să se îndepărteze.

„Nu trebuie nici să luăm toată vina asupra noastră, nici să o aruncăm pe ceilalți”

Reporter: Se întâmplă și ca părinții să creadă că totul este numai vina lor?

Dr. Mihaela Coțaga: Da, iar extrema aceasta este la fel de periculoasă. În orice relație, fiecare are partea lui de responsabilitate. Nu trebuie nici să ne asumăm toată vina, dar nici să o aruncăm în întregime asupra celuilalt.

Important este să ne întrebăm ce putem face noi diferit de mâine înainte.

Schimbarea începe întotdeauna cu adultul. Copilul este în formare. Noi suntem cei care avem maturitatea și responsabilitatea de a modifica felul în care comunicăm.

„Nu există părinți perfecți. Există părinți care aleg să învețe”

Reporter: Dacă ar fi să lăsați părinților un singur gând înainte de repartizarea la liceu și înainte ca rezultatele să fie discutate în familie, care ar fi acela?

Dr. Mihaela Coțaga: Le-aș spune să nu uite niciodată că relația cu propriul copil este mai importantă decât orice examen. Peste câțiva ani este foarte posibil să nu mai țină minte media exactă de la Evaluarea Națională. Dar își vor aminti foarte bine cum s-au simțit în ziua în care au aflat rezultatul. Își vor aminti dacă au fost ascultați.

Dacă au fost certați.

Dacă au fost comparați cu alți copii.

Sau dacă au simțit că cineva le-a spus simplu: „Sunt aici. Trecem împreună și peste asta.”

Și cred că acesta este cel mai valoros lucru pe care îl poate face un părinte.

În fiecare vară, odată cu afișarea rezultatelor la Evaluarea Națională și cu repartizarea computerizată la liceu sau la facultate mii de familii trec prin același carusel de emoții. Bucuria unui rezultat bun sau dezamăgirea unui eșec durează, de cele mai multe ori, câteva zile. Relația dintre părinte și copil se construiește însă ani la rând și poate fi întărită sau, dimpotrivă, fragilizată chiar în astfel de momente.

Mesajul pe care îl transmite dr. Mihaela Coțaga este unul simplu, dar esențial: performanța școlară nu trebuie confundată cu valoarea unui copil. O notă poate fi îmbunătățită, un liceu poate fi schimbat, iar traseul profesional poate lua direcții neașteptate. Încrederea în sine și siguranța că este iubit necondiționat sunt însă fundația pe care copilul își va construi toate reușitele viitoare.

Poate că, înainte de a întreba „De ce nu ai luat o notă mai mare?” sau „De ce nu ai intrat la liceul pe care ți l-ai dorit?”, fiecare părinte ar trebui să își amintească primul sfat oferit de medicul psihiatru.

„În primul rând, respir. Apoi îmi amintesc că nu este despre mine, ci despre copilul meu.”