Clujenii sunt altă „clasă”: A găsit un portofel plin cu bani și n-a avut nicio ezitare! Proprietarului nu i-a venit să creadă când l-a primit înapoi
Un gest de normalitate, dar care nu se întâmplă chiar în fiecare zi, la Gherla. Un clujean care a găsit un portofel cu o sumă importantă de bani nu s-a gândit nicio clipă să-l păstreze, ci l-a dus direct la Poliție.
Portofelul aparținea unui cetățean din Republica Moldova și avea în interior aproximativ 600 de euro și 130 de dolari, pe lângă acte, permisul de conducere și mai multe carduri bancare.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Gherla – Biroul de Ordine Publică au reușit să îl identifice și să îl contacteze pe proprietar.
O zi mai târziu, bărbatul s-a întors să-și recupereze portofelul și a avut parte de surpriza cea mare: totul era la locul lui, inclusiv banii.
„Un gest simplu, dar care spune multe despre onestitate, respect și spirit civic. Felicitări celui care a ales să facă ceea ce este corect!”, au spus polițiștii.
Până la urmă, o întâmplare simplă, cu un final cum ne-am dori să aibă toate portofelele pierdute: cel care l-a găsit l-a predat, iar proprietarul și-a recuperat toate lucrurile.

1 Comentariu