Sambata 5 Octombrie

„Nu se găsesc. Este o situaţie extrem de gravă”: Criză de antibiotice pediatrice în farmaciile României


O asociație a farmaciilor independente a atenționat, luni, asupra lipsei de pe piață a antibioticelor, în special a celor pentru copii, și a solicitat autorităților să rezolve această situație „gravă”. 

Asociația farmaciilor Independente Ethica reclamă lipsa de reacție a autorităților la absența antibioticelor de pe piața din România, în special a celor pentru copii. 

Odată cu începerea şcolii şi întoarcerea copiilor în colectivităţi, suprapuse peste sezonul rece, infecţiile respiratorii acute sunt din ce în ce mai întâlnite şi realitatea cruntă este că nu avem cu ce să tratăm copiii care au nevoie de antibiotic. Vorbim de cazuri concrete de copii care se recuperează foarte greu sau necesită internare pentru că banalele antibiotice, în special siropuri sau suspensii orale de uz pediatric, nu se găsesc. Este o situaţie extrem de gravă, iar noi ca farmacişti ne vedem neputincioşi în a o rezolva”, a declarat președintele asociației, Cristina Pavel, potrivit unui comunicat remis Agerpres. 

Potrivit acesteia, pacienții „de foarte multeori sunt nevoiți să se întoarcă la medic pentru a li se schimba tratamentul din cauza lipsei produselor sau sunt nevoiți să parcurgă zeci de kilometri în speranța că vor găsi medicamentele necesare pe stocul vreunei farmacii. 

Probabil, dacă situaţia nu se rezolvă, vom vedea mult mai multe cazuri agravate, mult mai mulţi copii la urgenţe sau internaţi în spital pentru afecţiuni care puteau fi tratate acasă. Autorităţile trebuie să fie informate şi trebuie să ia măsuri pentru minimizarea efectelor acestei crize şi pentru a readuce pe piaţa din România cantităţile necesare de antibiotice”, a explicat Cristina Pavel.

Asociaţia Farmaciilor Independente Ethica a transmis că, dacă situaţia nu este rezolvată, se poate ajunge la efecte „importante” în sănătatea copiilor pe termen lung

Un alt produs care lipseşte în ultima perioadă, cu un impact semnificativ asupra persoanelor care suferă de afecţiuni din sfera neurologică sau psihiatrică, este carbamazepina. Chiar dacă în ultima lună produsul a început să reapară în stocuri, din păcate cantităţile sunt insuficiente pentru nevoia pacienţilor, iar de multe ori farmaciile sunt condiţionate de achiziţionarea altor produse pentru a putea procura carbamazepina”, a completat Pavel.

Conform asociaţiei, discontinuităţi în aprovizionarea cu alte medicamente, în special ieftine, sunt din nou anunţate de către producători, ceea ce pune o şi mai mare presiune asupra farmaciilor pentru a se aproviziona şi un pericol „imens” pentru sănătatea pacienţilor, care riscă să nu mai găsească tratamentul necesar sau să fie necesare multiple vizite la medicul de familie şi medicul specialist pentru a li se schimba terapia.

Necesitatea unei reale reforme şi a unor politici publice în domeniul medicamentelor este vitală pentru sănătatea publică şi individuală a fiecărui pacient”, a evidenţiat organizaţia.

Printre medicamentele de uz pediatric care lipsesc de pe piaţă sau se găsesc în cantităţi insuficiente, în special sub formă de sirop sau suspensie orală, se numără amoxicilină cu acid clavulanic, cefuroximă, cefaclor, cefalexină, claritromicină, fenoximetilpenicilină şi ibuprofen sirop, se precizează în comunicatul citat.


Comentarii Facebook