Micuții clujeni învață să aibă grijă de dinții lor direct de la experți: UMF oferă consultații stomatologice gratuite și lecții despre igiena dentară

Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu organizează în luna martie o amplă campanie de informare și prevenție dedicată copiilor, intitulată „Cu un zâmbet mai aproape de sănătate”. Inițiativa este organizată cu ocazia Ziua Mondială a Sănătății Orale, celebrată anual pe 20 martie, și își propune să aducă educația pentru sănătatea dentară mai aproape de copii, părinți și comunități.

Educație pentru sănătate direct în școli și grădinițe

Pe parcursul lunii martie, profesori de la Facultatea de Medicină Dentară, alături de medici din Colegiul Medicilor Dentiști Cluj, studenți din anul VI și medici rezidenți vor merge în școli și grădinițe din județul Cluj și din județele învecinate.

Specialiștii vor susține prezentări educaționale prin care copiii vor învăța, pe înțelesul lor:

  • cum să își îngrijească corect dinții;
  • cât de important este periajul zilnic;
  • ce alimente afectează sănătatea dentară;
  • de ce vizitele regulate la dentist sunt esențiale

În acest an, campania se concentrează în special asupra comunităților rurale și a centrelor de îngrijire pentru copii, unde accesul la informații și servicii de prevenție este adesea mai limitat.

Două evenimente importante pentru comunitatea clujeană

Pe lângă activitățile educaționale din teren, campania include și două evenimente importante dedicate publicului și specialiștilor.

  • 24 martie - va avea loc o masă rotundă pentru specialiști, unde medici stomatologi și experți în sănătate vor discuta despre prevenția afecțiunilor orale și despre metodele prin care educația dentară poate ajunge mai eficient în comunitate;
  • 28 martie - clujenii sunt invitați la un eveniment în aer liber, organizat pe esplanada BT Arena. Aici, medicii stomatologi vor oferi consultații stomatologice gratuite, dar și sfaturi utile despre menținerea unei bune sănătăți orale.

Participanții vor putea afla direct de la specialiști cum pot preveni cele mai frecvente probleme dentare și ce obiceiuri zilnice pot face diferența pentru un zâmbet sănătos.

image.png

Comentarii Facebook