Încrederea românilor în vaccinuri revine puternic în 2025! Mesaj optimist din partea CNAS: „Românii aleg prevenția”

Președintele CNAS transmite un mesaj ferm: 2025 este anul în care românii aleg din nou prevenția prin vaccinare, iar datele oficiale confirmă o creștere masivă a interesului pentru imunizare. O analiză comparativă a consumului de vaccinuri eliberate în primele nouă luni ale anilor 2024 și 2025 arată fără doar și poate un trend care crește, pe toate categoriile analizate.

Creștere spectaculoasă la vaccinurile HPV - aproape 50% în plus față de anul trecut

Unul dintre cele mai căutate vaccinuri rămâne cel împotriva HPV. În 2025 au fost administrate 124.820 de doze, comparativ cu 83.824 în 2024. Vorbim despre o creștere de aproape 49%, fiind o schimbare reală de mentalitate și o alegere responsabilă pentru sănătatea generațiilor viitoare.

Interes dublu pentru vaccinul meningococic - creștere de 121%

Tot mai mulți români solicită vaccinarea împotriva meningococului. În primele nouă luni ale anului 2025, 2.695 de persoane au ales acest vaccin, față de 1.218 în perioada similară din 2024. Această creștere de 121% arată că populația începe să înțeleagă mai bine riscurile bolilor invazive și importanța protecției.

Vaccinurile pneumococice și hepatitice, tot mai căutate

Și vaccinul pneumococic înregistrează o creștere semnificativă: 26.779 persoane imunizate în 2025, față de 21.100 în 2024, o creștere de 27%.

În cazul vaccinului hepatitic B, creșterea este chiar mai puternică: 1.806 doze administrate în 2025, comparativ cu 1.007 în anul anterior, adică o majorare de 80%.

În total, pentru vaccinurile administrate în primele nouă luni ale anului, CNAS a achitat peste 111,1 milioane lei, dintre care 87 milioane lei doar pentru vaccinurile HPV.

„O comunitate sănătoasă începe cu informații corecte”

Mesajul instituției subliniază că aceste cifre demonstrează un lucru clar: în ciuda dezinformării din spațiul public, oamenii aleg tot mai des soluțiile validate medical. Părinții solicită vaccinarea copiilor, iar persoanele active și pacienții cu boli cronice înțeleg că prevenția este cea mai sigură protecție.

Mesajul președintelui CNAS subliniază clar: vaccinurile ar trebui administrate în cabinetul medicului, singurul profesionist care poate evalua istoricul, riscurile și starea clinică a pacientului, dar și supravegherea post-vaccinare.

Extinderea serviciilor de prevenție rămâne un obiectiv comun al CNAS și al Ministerul Sănătății, susținut de creșterea plăților pentru consultațiile de prevenție și de sprijinul acordat medicilor de familie.

„Pentru a consolida creșterea cererii pentru vaccinuri avem nevoie de decizii pragmatice, care să-i apropie pe pacienți de sistemul sanitar și să vindece relația dintre comunitate și profesioniștii din sănătate – o relație care, în ultimii ani cel puțin, a avut de înfruntat provocări imense.”, a transmis președintele CNAS, Conf. univ. dr. Horațiu-Remus Moldovan.

Comentarii Facebook