În ritm de melc, spitalele din Cluj se schimbă la față: Cum arată Complexul Neuropsihiatric din Cluj-Napoca, după „refațadizare” FOTO

Hai că, încet, încet, spitalele din Cluj încep să arate mai bine! A fost finalizată prima etapă de refacere a infrastructurii exterioare din incinta Complexului Neuropsihiatric

S-au finalizat lucrările din prima etapă de refacere a infrastructurii exterioare din incinta Complexului Neuropsihiatric, o investiție importantă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, menită să îmbunătățească accesul pacienților la serviciile celor opt secții din zonă.

În această etapă au fost refăcute sistemul de canalizare, alimentarea cu apă, precum și infrastructura rutieră și pietonală.

Screenshot 2025-08-28 141535.png

Etapa a doua, care se va derula până în octombrie 2025, va cuprinde:

  • amenajarea spațiilor verzi și amplasarea de mobilier stradal,

  • reparații la sistemul de iluminat exterior,

  • optimizarea circuitului ambulanțelor și autospecialelor medicale,

  • îmbunătățirea accesului persoanelor cu dizabilități în complex și în secții.

    Screenshot 2025-08-28 141547.png


    Screenshot 2025-08-28 141605.png

    Screenshot 2025-08-28 141558.png

Proiectul este derulat cu sprijinul financiar al Primăriei Cluj-Napoca și al Consiliului Local, suma aprobată pentru etapa a doua fiind de 3.690.000 lei, la care se adaugă alocarea inițială de 3.300.000 lei.

Mulțumim tuturor celor care fac din sănătatea comunității o prioritate – acești bani reprezintă cea mai bună investiție pentru condiții optime de acces la servicii medicale!

Comentarii Facebook