VIDEO. Începe „dansul cârtițelor” de la metrou. Emil Boc îi așteaptă pe toți clujenii luni, la ora 9, pentru a fi martori la un moment istoric

După ani și ani, cum spune cântecul celor de la Compact, lucrările la metrou vor începe. Oficial. O spune Emil Boc, într-un mesaj adresat tuturor clujenilor care vor să fie martori la acest moment istoric.

„Metroul de la Cluj intră în faza subterană. Luni, 11 august, de la ora 9 dimineața încep lucrările de construcție pentru puțul de lansare a mașinilor care forează subteran cele două tuneluri pentru metroul de la Cluj.

Metroul merge mai departe, ne vedem pe șantier luni dimineața de la ora 9:00! Spor la treabă, Doamne ajută, vă mulțumesc”
, a transmis, vizibil entuziasmat, Emil Boc.

Rămâne de văzut cât va dura până la finalizarea acestui proiect și dacă nu vor exista pe parcurs diverse hopuri, în special din lipsă de finanțare, însă istoria pare că se scrie sub ochii noștri, deci la fel de bine putem să nu o ratăm. Luni, 11 august, ora 9:00, pe șantierul din Florești al metroului. Sunteți așteptați toți.

Comentarii Facebook