VIDEO. Emil Boc, discurs în Republica Moldova. Ce le-a transmis fraților de peste Prut: „Mulțumesc pentru ospitalitatea pe care ne-a acordat-o”
Orașul Ungheni din Republica Moldova a fost în aceste zile gazda unui eveniment de suflet pentru comunitate: celebrarea Zilelor Orașului, prilej care a reunit oficialități locale și oaspeți din orașul înfrățit Cluj-Napoca.
La invitația primarului Vitalie Vrabie, delegația clujeană a participat atât la festivitățile dedicate comunității, cât și la ceremonia de închidere a unui important proiect de infrastructură realizat în parteneriat între cele două orașe.
Printre personalitățile prezente s-a numărat și Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, cu care au fost purtate discuții despre dezvoltarea cooperării bilaterale și despre sprijinul ferm acordat parcursului european al Republicii Moldova.
În cadrul întâlnirii, primarul Vitalie Vrabie a fost felicitat pentru rezultatele obținute în modernizarea orașului și în creșterea calității vieții pentru locuitori. Oaspeții din Cluj-Napoca au transmis, de asemenea, aprecierea lor pentru ospitalitatea deosebită, declarând că s-au simțit „ca acasă” în Ungheni.
„La invitația domnului Vitalie Vrabie, primarul orașului Ungheni, am avut plăcerea să particip la Zilele orașului Ungheni și la evenimentul de finalizare a unui proiect comun de infrastructură din Ungheni, realizat și cu sprijinul municipiului Cluj-Napoca.
Am avut plăcerea să îl întâlnesc , la acest eveniment, și pe domnul Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova. Am discutat aspecte concrete ale colaborării noastre precum și importanța susținerii parcursului european al României și Republicii Moldova.
Îl felicit pe domnul primar Vitalie Vrabie pentru reușitele administrative ale orașului Ungheni în materie de calitate a vieții și îi mulțumesc pentru ospitalitatea pe care ne-a acordat-o, simțindu-ne ca acasă”, a transmis Emil Boc.
2 Comentarii