Viceprimarul Clujului, Anna Horvath, condamnat la închisoare

 

Fostul viceprimar al Clujului, Anna Horvath, și omul de afaceri Fodor Szolt, au fost condamnați la închisoare de Curtea de Apel Cluj. 

 

Condamnă pe inculpata H.A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. 1 C.p. cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000 şi art.75 alin.2 lit.b,76 C.p. la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art.66 lit.a C.p. interzice inculpatei pe o durata de 2 ani exercitarea dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice. Face aplicarea art.65 şi 66 lit.a C.p. În baza art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 cu aplicarea art.75 alin.2 lit.b, 76 C.p. condamnă pe aceeaşi inculpată la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani. În baza art.38 alin.1 C.p. constată concursul de infracţiuni, iar în baza art.39 alin.1 lit.b C.p. contopeşte pedepsele aplicate, inculpata executând în final pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa de 2 ani închisoare, aceasta executând în final pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare în regim de detenţie. În baza art.45 alin.1 şi 5 C.p., în baza art.66 lit.a C.p. interzice inculpatei pe o durata de 2 ani exercitarea dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice şi face aplicarea art.65 şi 66 lit.a C.p. În baza art.291 alin.2 C.p. confiscă special de la inculpată suma de 20.000 lei.

 

Condamnă pe inculpatul F.Z. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art.292 alin.1 C.p. cu aplic. art.6 din Legea nr.78/2000 şi art.75 alin.2 lit.b,76 C.p. la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art.66 lit.a C.p. interzice inculpatului pe o durata de 2 ani exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice. În baza art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 cu aplicarea art.75 alin.2 lit.b,76 C.p. condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani. În baza art.38 alin.1 C.p. constată concursul de infracţiuni, iar în baza art.39 alin.1 lit.b C.p. contopeşte pedepsele aplicate, inculpata executând în final pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aceasta executând în final pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare. În baza art.45 alin.1 şi art.66 lit.a C.p. interzice inculpatului pe o durata de 2 ani exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei principale de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului, sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93, alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b Cod penal, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93, alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul A.F.M.-C. Cluj sau la RADP Cluj, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 91, alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau de neîndeplinire a obligaţiilor impuse. Obligă inculpaţii la plata în favoarea statului a câte 6000 lei, fiecare, cheltuieli judiciare. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23.03.2018.

 

În baza art. 29 alin. 1-3 din Legea nr. 47/1992 admite cererea formulată de inculpate H.A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 378 alin.3 C.p.p. şi, ca urmare, dispune sesizarea Curţii Constituţionale. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23.03.2018”, arată Curtea de Apel Cluj.

Comentarii Facebook