Deputatul PNL Horea Uioreanu cheama clujenii sa voteze daca sunt de acord cu masurile de austeritate

 

Horia Uioreanu a declarat ca incepand de maine va amplasa urne in care clujenii sa-si exprime votul si panouri care sa anunte actiunea.

"Incepand de maine voi demara o campanie de consultare a cetatenilor din judetul Cluj cu privire la masurile de austeritate ale actualului guvern. Voi amplasa panouri prin care anunt actiunea si urne in care cetatenii pot sa-si depuna votul. Actiunea se va desfasura in Cluj-Napoca, Gherla, Floresti, Turda, dar si in alte localitati din mediul rural, unde voi gasi sprijin. Voturile vor fi centralizate cu o zi inainte dezbaterii motiunii de cenzura" a spus deputatul clujean.

In cadrul aceleiasi conferinte de presa, Uioreanu a acuzat Guvernul de inconsecventa, sustinand ca desi se cere reducerea salariilor, pensiilor si altor cheltuieli bugetare, pe de alta parte se fac angajari noi in cadrul Prefecturii si a Consiliului Judetean.

"Institutia Prefectului judetului Cluj a organizat recent un concurs pentru ocuparea a doua posturi de consilier, iar Consiliul Judetean Cluj a anuntat organizarea concursului in vederea ocuparii postului de sef serviciu audit. Aceasta in conditiile in care la Consiliul Judetean Cluj postul de arhitect sef este ocupat de un geolog trecut de limita de pensionare, iar majoritatea directorilor si sefilor de servicii sunt numiti interimar. Mai mult, presedintele Consiliului Judetean Cluj si-a anuntat intentia de a angaja si doi manageri publici?!" sustine Horea Uioreanu.

El a precizat ca va depune o interpelare la adresa premierului privind clarificarea acestor angajari.


Comentarii Facebook