Traian Băsescu, atac fără precedent la adresa lui Marcel Ciolacu: „Aţi recurs la anularea alegerilor”


Traian Băsescu l-a pus la zid pe Marcel Ciolacu înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, care va avea loc duminică, pe 4 mai 2025. 

Fostul președinte al României i-a transmis lui Ciolacu că atacurile la adresa lui nu sunt demne de un premier, amintind de momentul în care președintele PSD l-a acuzat pe Băsescu că a furta voturi chiar la Paris. 

„Acum câteva zile, când a venit vorba de fraudarea alegerilor prezidenţiale din 2024 (vezi episodul 1), domnul Ciolacu mă apostrofa în replica privitor la alegerile prezidenţiale din 2009, citez: : “Vorbești fără rușine de alegeri, când tu ai ajuns președinte a doua oară furând voturi cu nesimțire - trei pe secundă chiar la Paris”.  Domnule premier, afirmaţi că “am furat voturi fără ruşine la Paris”. Afirmaţia nu este demnă de un premier. Astfel de minciuni sunt de regulă rostite de “analiştii prestatori” sau de “politicieni mărunţi”, fără valoare, care la viaţa lor nu au câştigat nici măcar o primărie de comună. Ce-i drept, nici dumneavoastră n-aţi câştigat… ”, își începe Traian Băsescu atacul la adresa lui Ciolacu. 

CITEȘTE ȘI: Traian Băsescu rupe tăcerea! Fostul președinte al României, despre alegeri: „Le vor repeta până ies așa cum dictează interesele lor”

Fostul președinte clarifică acel „furt de la Paris”, utilizând cifrele oficiale aflate în arhiva şi baza de date a AEP, date care au fost înscrise în procesele verbale semnate de reprezentanţii USL (PSD şi PNL). 

  • Anul 2007 (referendum suspendare T. Băsescu) – ambasador Sabin Pop: 3447 voturi în 12 ore (program de vot 08:00-20:00), 287 de voturi/oră.
  • Anul 2009 (turul II prezidenţiale): ambasador Teodor Baconschi: 3785 voturi în 14 ore (program de vot 07:00-21:00), 270 voturi/oră.
  • Anul 2014 (turul II – prezidenţiale) ambasador Bogdan Mazuru secţia 1: 4150 voturi în 14 ore (program de vot 07:00 – 21:00) - 296 voturi pe oră şi secţia 2 (nou înfiinţată) – 3528 voturi – 14 ore (program de vot 07:00 – 21:00), 253 voturi/oră. 

Privind cifrele observăm că avem cam aceeaşi prezenţă la vot, indiferent de numele ambasadorului, dar cu oarecare dependenţă de timpul oficial stabilit de guvern pentru vot (12 ore sau 14 ore). Mai mult, observăm că recordul de voturi s-a atins în 2014 şi nu în 2009. Prin urmare, în 2009, la Paris, s-au prezentat 3785 de alegători, care au votat între orele 7-21 (14 ore). Au votat așadar 270 de persoane pe oră, având la dispoziție 5 ștampile şi 5 cabine de vot. În medie, în fiecare cabină au votat 54 de persoane pe oră, deci ceva mai mult de un minut de persoană. 

CITEȘTE ȘI: Un fost președinte este sigur că Georgescu va deveni o amintire după alegerile prezidențiale: „Nu câștigă alegerile”

„Experienţa ar trebui să vă spună domnule premier că un minut este mai mult decât suficient să pui ştampila pe un singur buletin de vot având pe el doar două nume. Domnule Ciolacu, ştiu că “nu vă dau afară din casă” clasele de şcolarizare, dar cred că mă pot bizui pe dumneavoastră să faceţi diferenţa între un minut care, vă asigur, are 60 de secunde, şi “trei secunde”.  În ce priveşte Victoria lui Mircea Geoană, nu prea avea cum să câştige în 2009. Îl mai bătusem în 2004 din primul tur în alegerile pentru Primăria Capitalei”, a mai spus Traian Băsescu. 

De asemenea, fostul președinte al României a mai spus că alegerile din 2009 au fost câştigate cu votul masiv al diasporei, (79 la sută). 

„Vă explic ca să înţelegeţi domnule Ciolacu. Alegerile din 2009 au fost câştigate cu votul masiv al diasporei, (79 la sută).  Ca şi în 2009, dacă USL (PSD-PNL) pierde la vot, face tot ce se poate să fure sau să decredibilizeze rezultatul alegerilor.  Asta faceţi şi acum domnule Ciolacu. Dacă dumneavoastră nu aţi intrat în turul doi la prezidenţialele din 2024, pur şi simplu aţi recurs la anularea alegerilor, după ce aţi încercat fără succes trucul renumărării voturilor, ca şi în 2009. Precum Adrian Năstase în 2004, Mircea Geoană a mizat şi el pe sprijin american şi în 2009 şi în 2024. Eu am mizat tot timpul pe diaspora. Domnule Ciolacu, nici dumneavoastră şi nici colegii dumneavoastră, nu pricepeţi că “diaspora poate face preşedinţi”. Veţi vedea Duminică”, a conchis Traian Băsescu. 

CITEȘTE ȘI: Traian Băsescu îl ia peste picior pe Marcel Ciolacu: „ E ridicol să-ți pierzi vremea pe TikTok”

Comentarii Facebook