Teatrul de Păpuși Cluj a cerut CNCD să verifice dacă a fost cineva discriminat, așa cum afirmă cei care vor să rupă teatrul în două


Conducerea Teatrului de Păpuși Puck Cluj a trimis joi, 27 august, către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării o cerere pentru cercetarea acuzațiilor de discriminare adresate recent conducerii instituției, apărute în presa locală și națională de limba română și limba maghiară.

Acuzațiile au fost lansate de grupul de inițiativă KOMBAT.

Teatrul de Păpuși Puck este sub asediul grupurilor maghiare care doresc ruperea în două a instituției și formarea unui Teatru Maghiar de Păpuși în Cluj, deși la actualul teatru există secție în limba maghiară. 

Candidatul UDMR la Primăria Cluj-Napoca, Csomo Botond, este acuzat de directorul Teatrului de Păpuși Cluj, Emanuel Petran, că se folosește ce aceste cereri de rupere a teatrului în campania electorală.

Domnii Urmánczi Eugen și Vadas László, secondați de doamna Réka Csűrös, sub umbrela proiectului dumneavoastră electoral, fac afirmații extrem de grave la adresa Teatrului de Păpuși, a Consiliului Administrativ și a mea personal. Vă aduc la cunoștință, că aceste afirmații sunt complet nejustificate, că nu au nicio bază reală și pentru care eu, ca manager,  îi voi acționa în judecată pe cei doi pentru grave prejudicii aduse imaginii instituției și pentru dezinformarea în formă repetată a opiniei publice.

Să ne întoarcem la ideea de la care am pornit, cea de management. Din punctul meu de vedere, un bun manager este cel care se înconjoară de oameni morali, capabili și cât mai buni profesioniști. Principala calitate managerială este aceea de a gestiona cât mai bine calitățile și acțiunile acestora. Probabil, vi s-a propus de către cei doi aventurieri o idee care vi s-a părut bună pentru campania dumneavoastră și ați girat-o. Nu v-ați pus niciodată problema dacă aceștia spun adevărul, dacă au o bază reală și legală, dacă au capacitatea de a gestiona situația în care singuri au intrat și dacă sunt morali. Dumneavoastră vreți să construiți un teatru cu cei doi. Ați fi putut să îmi dați un telefon și să mă întrebați care sunt calitațile manageriale ale acestor doi oameni. Vă informez că aceștia au fost numiți de-a lungul timpului, de către mine, în funcția de Șef Secția Maghiară. Nu au venit cu nicio idee inovatoare pentru secția maghiară, nu au înțeles nimic din zona administrativă a funcționării instituției, nu au făcut altceva decât să încerce să-și promoveze propriile proiecte, motiv pentru care, după câteva luni, i-am înlocuit. NU AU FOST ÎN STARE SĂ CONDUCĂ O SECȚIE!

Dumneavoastră doriți să construiți cu ei un teatru. Este ciudată această dorință, nu prin faptul că doriți existența lui, lucru poate normal, ci pentru faptul că ați propus doi diletanți într-ale managementului. Ei nu înțeleg nimic din ce se întâmplă într-o instituție publică, nici din punct de vedere administrativ, nici logistic și nici financiar. Ca dovadă sunt acuzele nefondate pe care le aduc, faptul că au participat la conducerea teatrului, dar, totuși, spun că sunt discriminați, faptul că au putut să schimbe prin propuneri lucrurile din secție, dar nu au făcut-o. I-ați transformat într-un stindard pentru proiectul dumneavoastră electoral. Dacă stindardul dumneavoastră sunt doi oameni care nu încearcă altceva decât să atragă bani în interes personal din Fondurile Bethlen Gábor, atunci aveți mari probleme. Ca manager. Dacă nu ați dorit decât să faceți din ei o trompetă electorală, atunci ați reușit cu prisosință. Dar, dumneavoastră conduceți un partid. Iertați-mă, dar nu ați putut manageria un punct simplu al programului dumneavoastră electoral”, a spus Petran. Citiți totul AICI.


Comentarii Facebook