Surpriză la IPJ Cluj! Cine este Ioan Bogdan, împuternicit să preia conducerea Poliției pentru următoarele luni

Comisarul-șef de poliție Ioan Bogdan a fost împuternicit, începând cu data de 7 septembrie 2026, să îndeplinească atribuțiile funcției vacante de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, pentru o perioadă de trei luni.

Decizia a fost luată în conformitate cu ordinul ministrului Afacerilor Interne.

În 2017, Ioan Bogdan a picat inițial concursul la Investigații Criminale

Ioan Bogdan are peste 21 de ani de experiență în structurile Poliției Române și a ocupat, până la 6 septembrie 2026, funcția de șef al Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Cluj, poziție pe care a deținut-o începând din anul 2017.

La concursul pentru ocuparea  funcției desfășurat acum nouă ani, Ioan Bogdan obținuse inițial nota 6,70, în condițiile în care nota minimă de promovare era 7.

Nota a fost contestată ulterior de acesta, iar în urma contestației a primit 7,15, suficient încât să-i permită să ocupe funcția.

Acum, după aproape un deceniu, Ioan Bogdan ajunge la conducerea IPJ Cluj, într-un moment în care instituția se află din nou în atenția publică din cauza modului în care sunt ocupate funcțiile de conducere.

Fostul șef al IPJ Cluj, nota 3,80 la concurs

Funcția de șef al IPJ Cluj a fost ocupată anterior de comisarul-șef Radu Moșuțan, care a participat la concursul pentru ocuparea postului, însă a obținut nota 3,80, mult sub nota minimă de 7.

Într-un interviu acordat Știri de Cluj, acesta declara după rezultatul obținut: „Nota mi-o asum, dar nu mă definește. Nu șterge 30 de ani de muncă”.

Ulterior, conducerea IPJ Cluj a rămas în regim provizoriu, iar organizarea unui nou concurs pentru ocuparea funcției de inspector-șef a fost amânată.

Citește și EXCLUSIV. Fostul șef IPJ Cluj Radu Moșuțan, tranșant după concursul pentru șefia Poliției Cluj

Europol a criticat modul în care sunt organizate concursurile pentru funcțiile de conducere

Sindicatul Europol a criticat în repetate rânduri modul în care sunt organizate concursurile pentru funcțiile de conducere din Poliția Română.

Reprezentanții sindicali susțin că problema nu este una specifică IPJ Cluj, ci ține de modul în care sunt concepute aceste concursuri.

În opinia Europol, un inspector-șef trebuie să aibă nu doar cunoștințe solide de legislație și proceduri interne, ci și capacitatea de a comunica eficient, de a lua decizii rapide, de a gestiona situații de criză și de a coordona efectivele din subordine.

De asemenea, sindicaliștii reclamă faptul că organizarea concursului pentru șefia IPJ Cluj a fost amânată pentru o perioadă îndelungată, instituția fiind condusă în regim provizoriu.

Pentru următoarele trei luni, atribuțiile de inspector-șef al IPJ Cluj vor fi îndeplinite de comisarul-șef Ioan Bogdan.

Citește și Sindicatul Europol, reacție dură după concursul pentru șefia IPJ Cluj: „Nu s-a dorit alegerea celui mai bun candidat, ci doar blocarea ocupării funcției”

Comentarii Facebook