Sorin Cîmpeanu: Avem o criză de profesori în învăţământ. Jumătate dintre actualii dascăli se vor pensiona în următorii zece ani


Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a explicat, luni, 5 septembrie, că există o criză de profesori în sistemul de învăţământ, iar aproape jumătate dintre actualii dascăli se vor pensiona în următorii zece ani.

Potrivit ministrului, în prezent sunt aproape 1.000 de cadre didactice care nu au nici măcar studii superioare. Pentru încurajarea angajărilor din Educaţie, Cîmpeanu este de părere că este necesară o creştere a salariilor, precum şi alocarea a 6 la sută din PIB pentru acest domeniu.

Dacă nu vom înţelege să acordăm resurse în aşa fel încât să nu mai existe vreun  cadru didactic în România, care  să aibă un salariu sub salariul mediu pe economie, nu vom reuşi să facem schimbarea. profesorul are rolul determinant”, a declarat Sorin Cîmpeanu care a adăugat că nu sunt suficienţi profesori în prezent.

Cîmpeanu: „Nu putem să îi atragem în sistem oferindu-le salarii de nivelul celor actuale”

Întrebat care este strategia de a atrage noi profesori în sistem, Cîmpeanu a subliniat că fără salarii atractive, acest lucru nu va fi posibil. 

Nu chiar jumătate, dar aproape jumătate vor ieşi la pensie în următorii zece ani. Nu putem să îi atragem în sistem oferindu-le salarii de nivelul celor actuale. Absolvenţii universităţilor româneşti, cei mai  buni absolvenţi ai universităţilor româneşti vor alege întotdeuna altceva, vor alege în mod evident, să nu fim ipocriţi, acea variantă care le va asigura  un trai mai bun, chiar dacă ei îşi doresc să fie profesori. Deci atractivitatea salarială este esenţială. Pentru asta , alături de alte obiective, voi lupta cu toate  mijloacele să rămână în proiectul Legii Educaţiei, aşa cum este propus acum”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

4.000 de profesori sunt necalificaţi, 1.000 nu au nici măcar studii superioare

Ministrul Educaţiei a adăugat că peste 4.000 de profesori sunt necalificaţi. 

Avem în momentul de faţă 4.152 de profesori necalificaţi, dintre care aproape 1.000 sunt profesori care nu au nici măcar studii superioare, nu studii superioare în disciplină. Avem o criză de profesori, din ce în ce mai acută. Ieşirea la pensie a profesorilor, ne va crea o problemă din ce în ce mai mare, dacă nu vom răspunde acum, acestei nevoi a profesorilor, din toate perspectivele”, a declarat ministrul Educației, potrivit Observator

Întrebat dacă vor exista bani, Sorin Cîmpeanu a spus că dacă nu vor fi cerute fonduri, acestea nici nu vor veni.

Am siguranţa că dacă nu cerem cu toţii, nu avem nicio şansă să obţinem. Până acum au fost schimbări de formă. Am încercat să generăm schimbări bune, dealtfel,  de 10-12 ani, fără să schimbăm instituţiile, fără  să ne asigurăm că există mecanisme pentru  implementarea acestor schimbări şi  fără să acordăm resursele financiare necesare acestor schimbări. Avem discuţii în coaliţie, până acum au fost agreate. Urmează să  se certifice acest agreement, în momentul în care vor intra pe circuitul de avizare  la toate ministerele avizatoare: Ministerul Muncii, Ministerul Justiţiie, Ministerul de Finanţe”, a mai precizat Cîmpeanu.

Sursa foto: Cotidianul


Comentarii Facebook