Vineri 9 Decembrie

Se majorează salariul bugetarilor. Marius Budai: Majorarea e de 150 de lei pentru un angajat


Guvernul a adoptat ordonanța privind majorarea salariilor bugetarilor, începând cu 1 august. Este vorba despre o mărire cu un sfert din diferența până la grila din 2022. Potrivit ministrului Muncii, Marius Budăi, aproximativ un milion de angajați ai statului vor beneficia de această mărire.

Budăi a precizat, după ședința de guvern, că majorarea va fi, în medie, de 150 de lei per angajat.  Nu sunt incluși angajații din sistemul medical, care au ajuns deja la nivelul salarial prevăzut pentru 2022, și acei salariați din ministere care au atins acest nivel. 

Budăi: „Impactul bugetar este undeva la 2,1 miliarde, dar intră în cheltuielile bugetare deja aprobate”

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a publicat în 17 august, în transparenţă decizională, o nouă variantă a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care prevede că toţi bugetarii care nu au ajuns încă la salariile prevăzute în grila din 2022 a Legii Salarizării vor primi o pătrime din diferenţa între suma prevăzută în această grilă şi salariile în plată. Potrivit documentului, aplicarea acestor prevederi se va face cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget, pe fiecare ordonator principal de credite. 

Ministrul Muncii a explicat săptămâna aceasta, la Digi24, că și bugetarii, ca și angajații din mediul privat, sunt cetățeni români și au fost afectați de prețurile mărite

România are în jur de 1,2 milioane de persoane angajate la stat. Numărul bugetarilor a crescut în ultimii ani în domenii-cheie precum cel al justiției, turismului sau muncii. O altă creștere a avut loc și în sistemul sanitar, inclusiv în Ministerul Sănătății.


Comentarii Facebook