S-a ajuns, în sfârșit, la un acord pentru Drumul Expres Cluj-Dej. Unde vor fi amplasate cele două ieșiri suplimentare stabilite azi
S-a ajuns la un acord pentru Drumul Expres Cluj–Dej: două ieșiri noi la Aiton și Pata. Urmează studiul de fezabilitate
După îndelungi discuții și consultări, traseul viitorului Drum Expres Cluj–Dej a fost aprobat miercuri, 29 octombrie 2025, în cadrul unei consultări publice organizate de Consiliul Județean Cluj. Toate părțile implicate au ajuns la un consens privind varianta finală, ceea ce marchează un pas important înainte pentru proiect.
Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, a declarat:
„M-am bucurat să constat faptul că toate părțile interesate au reușit să ajungă la un numitor comun și să agreeze, în linii mari, varianta finală a traseului drumului expres Cluj-Dej. La fel ca în cazul consultării publice precedente, am reiterat solicitarea de realizare a nodurilor rutiere și a conexiunilor aferente viitorului drum expres pentru fiecare comună de pe traseu. În plus, pe lângă acestea, am primit asigurări că vor mai fi amenajate două ieșiri suplimentare, la Aiton și Pata. Așteptăm definitivarea, de către proiectanți, a documentației tehnice aferente variantei de traseu agreate, astfel încât aceasta să intre în dezbaterea Comisiei Tehnice de Urbanism a Consiliului Județean”.
Consultarea, realizată la solicitarea C.N.A.I.R., s-a desfășurat în prezența vicepreședinților Consiliului Județean, a Arhitectului Șef al județului, a proiectanților și a primarilor localităților afectate de traseu. Aceasta reprezintă etapa finală înainte de demararea Studiului de Fezabilitate.

1 Comentariu