S-a aflat motivul pentru care Sorin Grindeanu „a rupt ușa” la congresul UDMR din Cluj, atunci când s-a intonat imnul Ținutului Secuiesc

Sorin Grindeanu a oferit astăzi clarificări după ce gestul său de a părăsi sala în timpul intonării Imnului Secuiesc la Congresul UDMR de la Cluj a stârnit reacții aprinse în spațiul public. Grindeanu a precizat că a mers la eveniment „cu plăcere” și cu un mesaj de unitate, dar că, din perspectiva sa, „România are un singur imn oficial”.

Grindeanu spune că „România are un singur imn oficial”

„Eu ieri am vorbit la Congresul UDMR, unde am mers cu plăcere, despre unitate. Eu ieri, în discursul meu, am vorbit şi am mulţumit premierului Viktor Orban pentru rolul pe care l-a avut anul trecut şi pe care trebuie să îl recunoaştem cu toţii, în intrarea României în Schengen. Să nu uităm că anul trecut, sub Preşedinţia Ungariei şi sub presunile pozitive puse de către Viktor Orban noi am reuşit să întrăm în Schengen, unde am fost ţinuţi la uşă vreo 13 ani. Am spus şi lucrurile acestea.”, potrivit News.ro.

Liderul social-democrat a subliniat că a regretat modul în care gestul său a fost interpretat, menționând că intenția sa nu a fost una provocatoare: „Îmi pare rău că doar această chestiune a fost subliniată.”.

Președintele interimar PSD „a vorbit despre unitate, dar unitatea înseamnă și respect față de simbolurile României”

Grindeanu a precizat că are mulți colegi și prieteni în cadrul UDMR, pe care îi respectă, dar că, din punctul de vedere al statului român, există un singur simbol care trebuie onorat: „Eu am foarte mulţi colegi în UDMR pe care îi respect şi am acest sentiment de prietenie, cum am şi pentru preşedintele Kelemen Hunor, pentru Cseke Attila, pentru Tánczos Barna. Dar ieri am vorbit despre unitate. Unitate înseamnă că şi din perspectiva României există un singur imn oficial - cel al României.”

Totodată, Grindeanu a subliniat că a transmis public mulțumiri premierului Ungariei, Viktor Orbán, pentru sprijinul acordat României în procesul de aderare la spațiul Schengen. „Am spus şi lucrurile acestea. Nu trebuie să ignorăm rolul pe care Ungaria l-a avut în momentul deciziei, anul trecut.”, a mai afirmat liderul PSD.

Contextul momentului tensionat de la Cluj

Sorin Grindeanu a participat vineri la Congresul UDMR susținut la Cluj, însă în timpul intonării Imnului Secuiesc a părăsit sala, gest care a fost surprins pe imagini și a devenit rapid viral. Momentul a fost interpretat de unii participanți drept lipsă de respect, în timp ce alții au considerat reacția sa o manifestare firească a demnității naționale.

Grindeanu a încheiat prin a sublinia că nu a dorit să genereze o controversă, ci doar să își exprime convingerea că unitatea națională nu se poate clădi decât „pe respect reciproc și pe simbolurile comune ale României.”

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Incident la Congresul UDMR de la Cluj: Fostul premier Sorin Grindeanu a ieșit din sală la intonarea imnului Ținutului Secuiesc


Comentarii Facebook