Miercuri 12 August

PRO România lansează în dezbatere publică programul de guvernare pentru județul Cluj


PRO România a lansat în dezbatere publică programul de guvernare pentru județul Cluj, propunându-și să încurajeze participarea cetățenească la luarea deciziilor care îi afectează direct, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, dar și să obțină eficientizarea actului guvernării locale. 

Mi-aș dori ca la nivelul Consiliului Județean să existe o organizare pe funcționalități, să avem specialiști care să poată manageria proiectele de pe un anumit sector, fie că vorbim de sănătate, sport, cultură, infrastructură, agricultură, investiții etc. Până acum, s-a văzut că a lipsit această viziune de management care presupune atingerea performanței prin utilizarea resurselor într-un mod eficient, pe baza unor studii și a cooptării unor specialiști. Nici nu mai are rost să amintesc că organigrama e complet depășită și neadaptată pentru nevoile de dezvoltare ale județului”, atrage atenția Remus Lăpușan, candidatul PRO România la funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj.

Programul este structurat pe două dimensiuni: administrație pentru oameni și administrație pentru dezvoltare și cuprinde 10 categorii mari de proiecte menite să asigure o dezvoltare echilibrată, multidimensională a județului. Proiecte precum Centrul de Mentorat și Inovare Tehnologică, Consiliul Consultativ al Cetății, Politici verzi și de energii regenerabile, Centre de Învățare Continuă și Mobilitate Profesională, Strategii pentru cultivarea și promovarea identității clujene, Parcuri Științifice și Tehologice, Un brand turistic pentru Cluj, Înființarea unui lanț de magazine cu produse locale, Modernizarea infrastructurii de transport feroviar, Realizarea Centurii Metropolitane și Digitalizarea serviciilor administrative au ca scop principal creșterea calității vieții clujenilor, asigurând în același timp un cadru propice marilor proiecte de investiții din județ, care să genereze ulterior o relansare a întregii economii regionale. 

Am venit cu această inițiativă de a supune dezbaterii publice programul nostru pentru că punem mare preț pe calitatea vieții clujenilor, dar și pe dorința lor de a contribui la crearea unor politici publice benefice pentru categoria socio-economică din care fac parte. E nevoie de un efort colectiv pentru că trebuie schimbată cu totul abordarea în anumite domenii, cum ar fi sănătatea, educația, cultura, sportul – sunt domenii în care deciziile afectează populația într-un mod covârșitor, astfel încât trebuie să fim mult mai atenți cum trasăm niște strategii și cum implementăm anumite proiecte sau măsuri în aceste domenii”, concluzionează Remus Lăpușan.

Programul a fost lansat în cadrul unei conferințe de presă la care au participat mai mulți membri tineri ai PRO România Cluj, candidați la primăriile din județ, candidați la Consiliul Județean, precum și reprezentanți ai presei clujene.

Comentarii Facebook