Vineri 30 Septembrie

Primarul Emil Boc îl susține pe judecătorul Cristi Danileț, exclus din magistratură pentru clipuri pe TikTok


Primarul Emil Boc a anunțat că este un susținător al judecătorului Cristi Danileț, care a fost exclus din magistratură pentru a adus prejudicii justiției.

Danileț este acuzat că a postat pe TikTok clipuri în care tunde iarba sau își curăță piscina. 

M-am uitat la cazul judecătorului Danileț de la Cluj. Și acolo mi s-a părut un exces de măsură din partea CSM-ului, o măsură disproporționată raportată la gravitatea faptei. În societate trebuie să avem măsuri care să poată fi înțelese, apreciate, justificate și explicate public. Sunt unul dintre cei care îl admiră pe judecătorul Danileț, pentru modul în care se implică în viața comunității. Îmi amintesc că la începutul pandemiei a fost unul dintre aceia care a susținut campania ”Vă vedem de la Cluj”, ajută tinerii și vorbește pe limba lor, fără să facă rabat de la lege, trebuie respectate aceste lucruri.

Evident, este un text de lege care spune că magistratul trebuie să se abțină de la acțiuni publice care să poată genera o imagine publică negativă pentru justiție. Întrebarea logică se pune: A tăia gardul viu atinge această imagine? Răspunsul meu categoric este că ”Nu!”. Să vorbești cu infractorii, să susții acte contrare legii, acolo vii în contradicție cu această problemă. Am încredere în Înalta Curte de Casație și Justiție că va rezolva favorabil decizia CMS”, a declarat primarul Emil Boc, la Napoca FM. 

Cluj: Judecătorul Cristi Danileţ, exclus din magistratură

Comentarii Facebook