Miercuri 24 Aprilie

Primarul din Florești cere demisiile lui Uioreanu și Petran: A fost NON-COMBAT

 

Primarul din Florești, Horia Șulea, cere demisiile lui Horea Uioreanu și a lui Ioan Petran, ca urmare a rezultatelor slabe de la alegeri. 

 

Șulea a solicitat DEMISIA DE ONOARE a președintelui PNL Cluj, Horea Uioreanu, și a Biroului Politic Teritorial PNL Cluj,  precum și a președintelui Ioan Petran și a Biroului Politic Muncipal al PNL Cluj Napoca.

 

Horia Șulea solicită ”numirea unui interimat în vederea organizării  de alegeri anticipate în  organizațiile municipale, orășenești și comunale ale PNL din județul Cluj.

 

Solicitările de mai sus au devenit absolut imperative ca urmare a: Rezultatelor catastrofale de la alegerile Europarlamentare din data de 25 mai 2014 obținute în județul Cluj și în municipiul Cluj Napoca de PNL. Non combat-ul de care au dat dovadă structurile de conducere ale PNL Cluj. Susținerea indirectă a unor contracandidați de către persoane cu responsabilităţi în conducerea PNL Cluj şi Cluj Napoca, precum și din alte localități ale județului”, precizează primarul din Florești.

 

Un deputat PNL Cluj cere demisia lui Horea Uioreanu, după eșecul de la europarlamentare

Comentarii Facebook