Miercuri 11 Decembrie

Primăria Cluj a început, în sfârșit, lucrările la noul drum din Borhanci, parte din Centură. 2 ani de avize, dar se laudă că va fi gata înainte de Crăciun!


Când va fi gata noul drum din Borhanci, parte din Centura Metropolitană? Autoritățile promit că strada va rezolva o mare parte din problemele legate de traficul infernal din cartier 

Lucrările la drumul care face legătura între străzile Borhanciului și Constantin Brâncuși au început luni.

Breteaua de 380 de metri urmează să fie primul drum de legătură din cadrul proiectului Centurii Metropolitane, iar investiția se ridică la 2,3 milioane de lei.

Viceprimarul Tarcea promite că acest drum va ameliora problema traficului din Borhanci și că strada va fi gata înainte de Crăciun, pe 15 decembrie

„Am deschis cel mai nou şantier pentru fluidizarea traficului. Este vorba o bretea de legătură între strada Borhanciului şi strada Constantin Brâncuşi, 380 de metri liniari de bretea cu o lăţime de 5 metri. Face parte din primul drum de legătură cu centura metropolitană, primul drum care intră în sarcina Primăriei din proiectul centurii metropolitane. 

Proiectul a fost început luni, 14 octombrie. Lucrările sunt destul de avansate. Toate săpăturile sunt deja realizate. Primul strat de balastru este turnat. Vor fi patru straturi de agregate naturale, de piatră şi de balastru, urmând mai apoi 3 straturi de asfalt. 

Va fi şi o turbo-giraţie care va fi realizată în momentul în care va exista conexiunea cu centura metropolitană. 

Am făcut acest demers pentru a putea să fluidizăm ieşirea din cartierul Borhanci. Știm foarte bine că dimineața e greu să ieși din acest cartier. 

Estimarea este că până în data de 15 decembrie această lucrare ar trebui să fie gata, astfel încât cetățenii cartierului Borhanci să poată ieși mai ușor din cartier ”, a explicat Dan Tarcea.


Comentarii Facebook