Miercuri 24 Aprilie

Primaria a cerut milioane de euro din cota defalcata! Consiliul Judetean Cluj a alocat 13.900 de euro pentru placute bilingve


Primaria Cluj-napoca a solicitat Consiliului Judetean alocarea sumei de 45 de milioane de euro din cota de 20% din impozitul pe venit si TVA alocata de Guvern pentru sustinerea proiectelor locale si a primit 13.900 de euro.

Primaria Cluj-Napoca a cerut 35 de milioane de lei pentru construirea Salii Polivalente, 5 milioane de lei pentru construirea Centrului Cultural Transilvania - cladire pentru Filarmonica de stat 5 milioane de lei si 119.640.989 lei pentru modernizarea unor strazi: Baba Novac, Scortarilor, Tarnavelor, Marasesti, Calea Borhanciului, Simion Musat, acces din strada Oasului la cartierul Lombului, Calea Turzii, drum Sfantu Ion, Gheorghe Doja, Fagetului, Oasului, Lacul Rosu - Ciocarliei - Barsei, Kos Karoly, Eugen Ionesco, Iugoslaviei, trotuare si alei pe strada Tarnita - Firiza adiacente la Calea Manastur, trotuare si ale adiacente la strada Tatra, strada Trascaului si Liviu Rebreanu.

Primaria a mai solicitat inca 15 milioane de lei pentru modernizarea si extinderea iluminatului public, dar si 20 de milioane de lei pentru achizitia de autobuze, troleibuze si tramvaie pentru anii 2012 - 2014.

Municipalitatea a cerut in total 194.640.989 din cota de 20% din impozitul pe venit si TVA, pentru sustinerea programelor de dezvoltare locala pe anul 2012.   

Consilierii locali au alocat 60.000 de lei pentru o cu totul alta destinatie, fara a tine cont de cererea facuta de Primaria Cluj-Napoca. "Cofinantare amplasare placute informative (multilingve romana, franceza, maghiara, germana, engleza) conform prevederilor legale si hotararilor Consiliului Local pe cladiri monument istoric, statui si grupuri statuare din Cluj-Napoca", se arata in hotararea Consiliului Judeteam Cluj.

 

Comentarii Facebook