Miercuri 24 Aprilie

Prefectura Cluj își deschide birouri la Dej și Turda

 

Din 15 octombrie, la propunerea prefectului judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, şi cu acordul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în municipiile Dej şi Turda vor funcţiona câte un PUNCT DE INFORMARE PENTRU CETĂŢENI.

 

Astfel, un reprezentant al Instituţiei Prefectului - Judeţul Cluj cu pregătire juridică se va deplasa săptămânal la Dej şi Turda, câte una sau două zile în funcţie de solicitări, unde cu sprijinul logistic al primăriilor îşi va desfăşura activitatea în cadrul Punctului de informare pentru cetăţeni, pentru a oferi asistenţă de specialitate şi pentru a reprezenta în instanţă Instituţia Prefectului în diferite cauze în care este parte. 

 

Punctele de lucru vor funcţiona în sediile primăriilor din localităţile Dej şi Turda, iar funcţionarea acestora nu va implica fonduri suplimentare. 

 

Instituţia Prefectului - judeţul Cluj a organizat începând cu luna august a.c. o serie de vizite în unităţile administrativ teritoriale din judeţul Cluj, scopul acestora fiind cunoaşterea realităţii din teren la nivelul primăriilor şi întâlniri cu cetăţenii localităţilor în cadrul unor audienţe. La aceste activităţi au participat alături de prefectul sau subprefectul judeţului Cluj specialişti din cadrul Instituţiei din domeniul fondului funciar, juridic sau economic. 

 

Astfel, pentru a veni în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă locuitorii judeţului Cluj, s-a convenit ca în fiecare lună, săptămânal, să funcţioneze un program de audienţe pentru cetăţeni în municipiile Dej, Gherla, Turda şi oraşul Huedin, după un calendar prestabilit şi comunicat către toate unităţile administrativ teritoriale.

Comentarii Facebook