Ponta se gândește să renunțe la mandatul de premier. Ce condiții are


Premierul Victor Ponta a anunțat că, în cazul în care ar avea garanția că Iohannis ar numi un alt premier din actuala majoritate guvernamentală, PSD-PC-UNPR-PLR, el și-ar depune mandatul de prim-ministru.

"Dacă niște tradiții care există în țările occidentale s-ar aplica și la noi,(..) dacă aș avea garanția că dl președinte în funcție Băsescu sau viitorul președinte, dl Iohannis, eu mă duc mâine și depun mandatul de prim ministru și spune : "Am înțeles, numesc un prim-ministru de la coaliția actuală", cred că ar fi foarte bine să avem un nou prim-ministru. Noi trăim încă în tradiția politică românească, în care președintele, chiar peste majoritatea parlamentară, de multe ori, zice : nu domnule, eu numesc un prim-ministru de la mine", a afirmat Ponta, la DC News, potrivit Agerpress.

Întrebat dacă președintele ales Klaus Iohannis i-ar garanta public că ar numi un premier din partea actualei coaliții, și-ar depune mandatul de prim-ministru, Ponta a răspuns: "Așa ar fi normal, pentru că dincolo de actul de guvernare pe care îl apreciez până acum și nu doar eu(..) ca îndeplinind punctele esențiale în primii doi ani, (..) mai departe dacă ar exista ideea unei majorități clare până în 2016, cred că am putea să continuăm și cu un alt prim-ministru. Dacă aș avea această garanție, da.(..) O asemenea discuție, dacă va exista, eu cred că putem continua cu aceeași majoritate, cu același program, cu un alt prim ministru".

Comentarii Facebook