Ponta despre votul Parlamentului pentru Guvern: Este sfârşitul unei lumi politice


Victor Ponta a declarat în plenul Parlamentului că votul de investitură a Guvernului va aduce sfârşitul unei lumi politice.

Votul Parlamentului pentru Guvernul USL poate genera sfârşitul unei lumi politice, caracterizată de ură, dezbinare, austeritate dublată de delapidarea banului public, incompetenţă şi aroganţă, aşa cum în urmă cu 23 de ani un alt regim politic îşi începea sfârşitul, a afirmat premierul Victor Ponta.

"Lumea creată de divinitate nu se sfârşeşte nici pentru creştini, nici pentru mayaşi, dar o lume politică se poate sfârşi", a spus Ponta în plenul Parlamentului, pentru votul de învestitură al Guvernului, potrivit Realitatea.

Prin această afirmaţie, premierul a făcut referire la guvernarea PDL, susţinând că aceasta a fost caracterizată de ură, dezbinare, austeritate dublată de delapidarea şi jaful banului public, incompetenţă, dispreţ şi aroganţă faţă de electorat, fapte care au condus la o sancţiune politică exprimată prin vot şi care trebuie înţelese inclusiv de noua putere ca o lecţie comună, pentru a fi evitate în viitor.

Comentarii Facebook