Ponta, despre Băsescu: Nu va fi cazul de suspendare. Află aici ce motive invocă premierul
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că susţine părerea lui Crin Antonescu, potrivit căruia nu va fi cazul unei noi suspendări a preşedintelui Traian Băsescu, în cazul în care USL câştigă alegerile, deoarece numirea premierului USL e singura soluţie de stabilitate.
”Crin Antonescu a spus că nu va fi cazul (suspendării). Ştim cu toţii că în momentul în care USL va avea peste 50% nu există nicio altă soluţie de stabilitate, de seriozitate - de care România are foarte multă nevoie - decât desemnarea candidatului USL pentru funcţia de prim-ministru”, a spus Ponta, conform Mediafax.
Ponta a mai precizat că nu contează numele sau partidele.
”Aici nu vorbim de nume sau de partide. (...) Când un partid sau o alianţă aşa cum e USL câştigă peste 50% formează Guvernul. Aşa e şi în Germana, şi în Franţa, şi în Italia, Ungaria, Bulgaria, şi peste tot”, a mai adăugat Ponta.
Premierul a arătat că orice altă soluţie decât desemnarea premierului din partea alianţei care a câştigat ar reprezenta o criză politică de care România nu are nevoie.
1 Comentariu