PNL nu a validat încă prefectul la Cluj. Orban se teme de Tișe?


Biroul Politic Naţional al PNL nu a validat, sâmbătă, lista cu propunerile de prefecţi, deci nici propunerea de prefect de la UDMR, anunțată la Cluj.

Orban a fost întrebat cum răspunde nemulțumirilor de la Cluj: ”Evocaţi această situaţie de la Cluj ca şi cum ar fi perpetuă. Este unică. Este unică. (...) Am dat răspunsul apropo de obiecțiile pe care le-a formulat că, în măsura în care este posibil, vom mai discuta asupra acestui subiect”.

Orice prefect este obligat să acţioneze în cadru constituţional şi legal. De asemenea, prefectul este reprezentantul Guvernului în judeţ şi are obligaţia de a coordona  programul de guvernare, în numele Guvernului, în judeţul respectiv. Dacă un prefect nu acţionează în cadru constituţional şi legal şi nu aplică programul de guvernare, normal că nu va rămâne prefect. Este normal şi firesc. Pe de altă parte, orice prefect din orice formaţiune politică din coaliţie are aceeaşi obligaţie”, a mai declarat Orban.

La Cluj. este anunțat ca propunere de prefect Tasnadi Szilard (UDMR).

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a luat foc și a trimis scrisori prin care anunță că își dă demisia din partid, dacă acest lucru se va întâmpla.

Primarul Emil Boc a fost rezervat și a spus că aceste probleme se discută în partid. 

Comentarii Facebook