PDL Cluj îi acuz pe liberali că au ”alungat Festivalul Peninsula din Cluj-Napoca”

 

Partidul Democrat Liberal Cluj-Napoca ”își exprimă consternarea cu privire la recentul comunicat de presă al PNL Cluj referitor la plecarea Festivalului Peninsula din Cluj”. 

 

Democrat liberalii clujeni îi acuză pe cei de la PNL Cluj de ipocrizie deoarece ”declarațiile pe marginea acestui subiect vin în continuarea jocului dublu făcut de Horea Uioreanu și PNL în cazul transportului în comun în zona metropolitană, în care au susținut, în fapt,  interesele firmelor private și nu cele ale cetățenilor municipiului Cluj-Napoca și ale locuitorilor din comunele limitrofe municipiului Cluj-Napoca, deși declarau contrariul.

 

Astfel, reamintim opiniei publice eforturile făcute publice chiar de președintele Consiliului Județean Cluj și al PNL Cluj, Horea Uioreanu, în a cere Guvernului uselist să ia terenul de pe Valea Gârbăului pe care s-a organizat Festivalul Peninsula în anul 2013 din administrarea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca.

 

Orice organizatori de festivaluri sau alte evenimente își pun serioase semne de întrebare în momentul în care unul dintre cei mai importanți demnitari ai județului Cluj (importanți ca și funcție, nu neapărat și ca și calitate umană) anunță că va face tot posibilul ca terenul pe care era programată desfășurarea evenimentului să nu mai aparțină partenerului principal, în speță Primăria Municipiului Cluj-Napoca.

 

Considerăm că Horea Uioreanu și complicii săi din PNL Cluj sunt principalii vinovați pentru situația Festivalului Peninsula!”, a precizat președintele PDL Cluj-Napoca, Radu Moisin.

 

PNL Cluj îl acuză pe Boc de plecarea festivalului Peninsula: ”Un contract bun nu ne-ar fi lăsat fără Peninsula”

Comentarii Facebook