Joi 6 Octombrie

Parcul din Zorilor nu se mai poate face! Boc învins la Oradea de Sile Pușcaș. Primarul a făcut o criză de nervi


Curtea de Apel Oradea a admis recursul înaintat de Sile Pușcaș, în procesul privind legalitatea exproprierii terenului din Zorilor, unde primarul Emil Boc a promis că va face parc. Tot procesul de până acum, care s-a judecat la Satu Mare, a fost făcut pe genunchi, au spus judecătorii din Oradea, care au trimis spre rejudecare cauza, la Satu Mare. 

Parcul din Zorilor nu se va putea face în următorii ani

Parcul din Zorilor nu se va mai putea face nici pe perioada rejudecării, cu toate că primarul Emil Boc a promis că se vor începe lucrările și chiar a spus că parcul va costa 19 milioane de lei. 

Admite recursul declarat de recurenta - reclamanta SC Florisal SA, în contradictoriu cu intimații - pârâți consiliul local al municipiului Cluj-Napoca și UAT municipiul Cluj Napoca, împotriva sentinței nr. 8/ca din 12.01.2021 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la aceea instanța ținând cont de considerentele prezentei decizii”, precizează Curtea de Apel Oradea.

Ce gafe s-au comis în procesul de la Satu Mare

Procesul de la Satu Mare a vizat legalitatea prin care s-a făcut această expropriere. Firma Florisal, deținută de Sile Pușcaș, a contestat studiul de oportunitate care a stat la baza exproprierii, prin care consilierii locali din Cluj-Napoca au emis apoi Hotărârea de Consiliu Local care a dus la exproprierea terenului. 

Florisal a atacat deciziile Consiliului Local Cluj-Napoca, controlat de PNL, dar a pierdut, lucru care l-a făcut pe Emil Boc să se laude că a câștigat procesele pe bandă rulantă. 

Vineri, la Curtea de Apel Oradea, avocații lui Emil Boc au primit o lovitură fatală. Judecătorii au admis recursul Florisal și trimit cauza spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare pentru că s-au făcut erori grave. Magistrații orădeni au citit recursul firmei Florisal, care spunea că studiul de oportunitate pentru exproprierea terenului din cartierul Zorilor nu a fost făcut bine, prin urmare a casat hotararea de fond!

Boc are acum o castană fierbinte în mână, în valoare de 2,2 milioane de euro

Conform unor surse, primarul Emil Boc a făcut o criză de nervi vineri la Primăria Cluj-Napoca, în momentul în care a aflat vestea de la Oradea. Problema mare este acum că Primăria trebuie să îi achite lui Sile Pușcaș 2.243.217 euro pentru teren, dar plata este penală, deoarece Primăria nu va putea justifica de ce a achitat acești bani pentru un teren care este cu cântec. 

Sile Pușcaș: Cred că Emil Boc putea să mă invite la o cafea

Antreprenorul Sile Pușcaș a fost căutat de Știri de Cluj, dar nu a putut fi contactat. Avocații acestuia au transmis o declarație a omului de afaceri: ”Era necesar, dacă (Emil Boc) era un conducător adevărat, să mă invite la o cafea, să se rezolve pe cale amiabilă, nu prin instanțe, pentru a minimaliza pierderile banilor publici. De altfel, așa prevede chiar Constituția în caz de expropriere”. 

Culmea este că Primăria Cluj-Napoca a devenit proprietarul terenului din Zorilor încă din august 2020, dar a refuzat să achite banii, pe care consilierii i-au aprobat, 2,2 milioane de euro, deși Constituția României prevede clar că banii trebuiau achitați în prelabil. Vedeți mai jos ce spune legea. În Constituție la art 44 scrie că:

3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.

Aceste prevederi fundamentale nu sunt respectate de Primăria Cluj-Napoca.

WhatsApp Image 2022-04-02 at 13.00.08.jpeg

Istoria terenului din cartierul Zorilor, de pe strada Observatorului

Prin planul Urbanistic General al Clujului, pe terenul din Zorilor se puteau face blocuri, iar omul de afaceri l-a cumpărat de pe piață.

În cursul anului 2019 municipiul Cluj-Napoca a declanşat procedura de expropriere a imobilelor în suprafaţă totală de 12.095 mp, cu scopul de a amenaja un parc pentru cartierul Zorilor. (HCL 267/2020).

Consiliul local a emis o hotărâre în 24.03.2021 și a adoptat Planul Urbanistic Zonal - amenajare parc cartier Zorilor, str. Observatorului - sud, pentru a pregăti zona în vederea amenajării unui parc. Prin PUG, în acea zonă erau prevăzute blocuri. 

Emil Boc anunța, în 2022, cu surle și trâmbițe că lucrările la parc încep în acest an, dar acum s-a ales cu probleme foarte mari, chiar penale. Parcul este blocat pe durata mai multor ani, iar investitorul îl poate exploata. Cineva va achita despăgubiri mari în această cauză.

Comentarii Facebook