Modernizarea ansamblului Cetățuia: Peste 35 milioane de lei sunt alocate pentru despăgubirile în cazul exproprierii


Autoritățile locale sunt pregătite să dea startul procedurilor de expropriere pe coridorul de investiție aferent modernizării ansamblului Cetățuia. Din primele date, peste 35 milioane de lei vor fi alocate doar pentru exproprieri pentru modernizarea dealului Cetățuii. 

Potrivit unui proiect de hotărâre ce va fi supus aprobării săptămâna viitoare în Consiliul Local, „se aprobă declanșarea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică de interes local, a imobilelor proprietate privată”, situate pe amplasamentul obiectivului de investiții Amenajarea Ansamblului urban Cetățuia din Cluj-Napoca, potrivit proiectului de hotărâre. 

Amplasamentul lucrării este în suprafață de 140.295 mp. Raportul de evaluare a fost realizat de sc Expertus srl. Valoarea sumei aferente despăgubirilor – 35.288.868,24 LEI.

Proiectul de modernizare a fost realizat, în urma unui concurs internaţional de soluții, de asocierea Metapolis Architecs – Atelier Mass – Ana Horhat – Prodeco Arhitectură și Inginerie. După aprobarea studiului de fezabilitate, se poate trece la pregătirea și lansarea licitației de execuție. Lucrările vor dura 24 de luni. 

Suprafaţa vizată este de aproape 141.000 mp, iar investiţia este compusă din următoarele obiective: amenajare parc pe versantul sudic, amenajare platou nord, amenajare parc aferentă fortificaţiei. Vor fi plantaţi 1.100 de arbori și se vor amenaja 26.500 de metri pătrați de spații pietonale. Sunt prevăzute 110 locuri de parcare pentru biciclete și trotinete, unde se vor instala 7 stații de încărcare mașini electrice și 11 pentru biciclete și trotinete electrice.

Porțile de intrare în cetate vor fi restaurate, iar între acestea va fi platou pietonal. Dispare parcarea din spatele hotelului Belvedere, dar şi Monumentul Eroilor. Maşinile nu vor mai avea acces pe cetăţuie, dar va fi va fi implementată o staţie de transport în comun, cu autobuze electrice. Vor exista mai multe alei pietonale pe versanţi, dar şi puncte de belvedere, între care şi faimoasa Rotonda. Vor fi amenajate şi două parcuri pentru copii, cu mobilier pe categorii de vârstă, sau terenuri de sport. Nu în ultimul rând, vor fi amplasate şi terase sezoniere. Proiectul prevede şi reamenajarea Turnului Paraşutiştilor.

Comentarii Facebook