Ministrul Culturii sprijină Timisoara la titlul de Capitala Culturala Europeană: Clujul mai poate aștepta

 

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a anunțat că va sprijini Timişoara în procesul de obţinere a titlului de Capitală Culturală Europeană, în 2021. 

 

Ministerul Culturii va aloca și bani Timișoarei pentru acest proiect. ”Obiectivul pentru mine ca şi pe prietenii din Timişoara este de a promova o cascadă de proiecte, pentru a face de nerefuzat candidatura oraşului la statutul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Puteţi bănui că lobby-ul contează foarte mult, dar şi dosarul de candidatură trebuie să arate nu numai că oraşul e splendid ca sit, ca patrimoniu contruit, dar poate să arate şi mai bine. E vorba şi de vitalitatea culturală a locului, de instituţiile de spectacole, de muzeele care nu sunt neaparat ale Ministerului Culturii. E vorba de a face acel Muzeu al Revoluţiei şi încă unul sau două muzee măcar ca machetă şi care să fie deschise în 2020”, a declarat Daniel Barbu.

 

El a mai spus că față de celelalte orașe înscrise în lupta pentru obținerea acestui titlu, Cluj, Iaşi sau Arad, nu a făcut angajamente. ”Vă promit că nu am făcut niciun alt angajament. În alte părţi poate sunt doar idei, ar fi bine ca… Şi alte oraşe din România au virtuţi care merită salutate, dar vor mai fi şi alte prilejuri şi pentru Iaşi şi pentru Cluj şi pentru Arad”, a mai spius Barbu.

 

Trebuie să facem de nerefuzat dosarul Timişoarei la titlul de Capitală Culturală Europeană. Avem doi ani şi jumătate să facem un dosar care să se impună în ochii celor care vor judeca”, a mai spus Daniel Barbu.

 

Comentarii Facebook