Sambata 7 Decembrie

Metroul Clujului s-a împiedicat într-o licitație de 2 lei! Mai e nevoie de clădirea BCR, pe care plătim 5,8 milioane de euro?

UPDATE 

Poziția Primăriei Cluj-Napoca: ”În legătură cu articolul publicat azi, 13.12.2022, ”Metroul Clujului s-a blocat într-o licitație de 2 lei! Acum se cumpără degeaba și clădirea BCR, cu 5,8 milioane de euro”, facem precizarea că  există 2 proceduri diferite care nu se influențează. Licitația la care faceți referire este cea privind supervizarea lucrărilor la metrou”.

Licitația de construire a metroului merge mai departe, nefiind blocată, dar fără supervizare va fi greu să înceapă lucrările. 

-----------------------------

Licitația pentru supervizarea construirii metroului a fost ANULATĂ


Conform SEAP, niciunul dintre cei care au depus oferte nu au criptat oferta financiară și nu au răspuns la solicitările de clarificare a unor aspecte privind licitația. Valoarea contractului este de 125.013.820 de lei. Acum totul va trebui reluat.

În paralel, licitația mare pentru construirea Metroului înaintează, deși a fost blocată o vreme pentru a fi recalculați indicatorii tehnico-economici. Primarul Emil Boc a spus că acest lucru era necesar, pentru că toate prețurile la materialele de construcție au crescut și firmele interesate de această licitație nu ar fi putut executa lucrările la sumele stabilite inițial. În final, prețul metroului a crescut cu 300 de milioane de euro, de la 1,56 miliarde de euro la 1,8 miliarde.

De ce cumpără Primăria Cluj-Napoca sediul BCR din Cluj-Napoca

Primăria Cluj-Napoca pare sa aiba mai mult noroc cu achizițiile de pe piață, decât cu licitațiile pentru metrou. Municipalitatea a decis să cumpere sediul BCR, de pe strada George Barițiu, pentru a muta acolo sediul Serviciului Centrul de informare pentru cetăţeni, de pe strada Moților 5-7 (clădire din spatele Primăriei). În locul sediului de pe Moților, ar trebui amenajată o stație de metrou, iar angajații ar urma sa fie mutați în fostul sediul al BCR.

Pentru clădirea BCR, bancă austriacă, Primăria Cluj-Napoca va achita 5,8 milioane de euro. Dacă licitațiile la Metrou nu vor avansa, insa, în ritmul promis de Emil Boc, suma cheltuită pe achiziția băncii ar putea reprezenta o mare gaură în bugetul Clujului.

Primarul s-a pregătit și pentru această viariantă, spunând că nu se pierd bani, deoarece clădirea poate fi vândută cu o suma mult mai mare. ”Noi investim, dar nu pierdem banii ăia. După ce ne-am făcut treburile, o scoatem la piață și poate luăm dublu. Mai mulți bani”, a explicat Emil Boc.


Untitled.png

Comentarii Facebook