Mesajul lui Traian Băsescu pentru Victor Ponta: Dacă învățai puțin de la mine, acum erai președinte!


Traian Băsescu i-a transmis un mesaj premierului Victor Ponta, prin intermediul paginii sale de Facebook.

Fostul șef de stat a spus că dacă premierul ar fi învățat puțin de la el, ar fi câștigat alegerile prezidențiale din noiembrie.

Ponta, orgoliul, propaganda şi minciuna nu pot înlocui inteligenţa! “Politic avem doar un adversar. Tot pe Băsescu. El culege ce a semănat. E singurul care are capacitatea de a se lupta cu noi, dar așa cum l-am bătut de fiecare dată, putem s-o facem și de acum încolo”, a spus Ponta. Ascultă, Ponta, n-ai înţeles nimic. Nici azi nu pricepi că, în noiembrie 2014, nu eu ţi-am fost adversar, ci Iohannis. Din acest motiv ai şi pierdut alegerile prezidenţiale. Dacă n-ai aflat, te asigur eu că n-am candidat in 2014. Iar dacă te ducea mintea să înveţi măcar cîte ceva de la mine, cu siguranţă astăzi ai fi fost preşedintele României. Eşti încă tînăr şi, cred eu, încă poţi să mai afli că orgoliul, propaganda şi minciuna nu ţin loc de inteligenţă şi experienţă”, a scris Băsescu pe Facebook.

Mesajul a venit după ce Victor Ponta a declarat, luni seară, la România TV, că Băsescu este singurul capabil să facă opoziție PSD-ului.

Comentarii Facebook