Maria Forna, noul președinte al TNL Cluj. S-a votat o nouă conducere
Maria Forna a fost aleasă președinte al TNL Cluj, organizația de tineret a PNL Cluj, vineri, la Comitetul de Coordonare Județean al TNL Cluj.
”Am fost onorată să primesc votul de încredere al colegilor și să fiu votată în poziția de președinte al TNL Cluj pentru un mandat de 2 ani!
Alături de noua echipă avem misiunea de a trasa întregii organizații o foaie de parcurs cu obiective clare prin care să ne aducem aportul la lupta partidului nostru în procesul de opoziție față de monstruoasa guvernare PSD-ALDE și, nu în ultimul rând, la câștigarea bătăliilor electorale care ne așteaptă în anul 2019 începând cu alegerile europarlamentare și continuând cu alegerile prezidențiale iar în anul 2020 cu alegerile locale și parlamentare.
Într-o Românie măcinată de scandaluri politice, de lipsa locurilor de muncă, a investițiilor, a șomajului crescut, tinerii din România aleg să părăsească țara pentru a-și crea un drum mai bun în viață peste hotare. Tinerii au nevoie de o țară care să le ofere șansa împlinirii într-o viață normală, o țară de care să se simtă legați și față de care să se simtă responsabili. Cred că este nevoie de reclădirea încrederii între generații și oferirea posibilității de a ne schimba țara în bine și de a ne construi aici, în țară, un viitor mai bun. Liviu Dragnea, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Călin Popescu Tăriceanu, Olguța Vasilescu și nu în ultimul rând ministrul habarnist al educației, Liviu Pop, sunt doar o parte din camarila PSD-ALDE care și-au arătat măsura incompetenței și a neputinței de a Guverna România. Aici ne revine nouă misiunea, ca tineri politicieni, să le explicăm celor din generația noastră faptul că singurul medicament pentru însănătoșirea României de cancerul roșu care o macină este o guvernare de dreapta asigurată de PNL”, a afirmat Maria Forna.
La evenmentul de vineri au participat președintele PNL Cluj, europarlamentarului Daniel Buda, primarului municipiului Câmpia Turzii și președinte al PNL Cămpia Turzii, Dorin Lojigan, primarul comunei Florești și președinte al PNL Florești, Horia Șulea, secretarului general al PNL Cluj, Mircea Abrudean, președintele PNL Gherla, consilierul județean Iuliu Sămărtea, consilierilor județeni Andro Marinel și Dumitru Drăghici, prim-vicepreședintelui PNL Cluj-Napoca și lider al consilierilor locali, Radu Moisin, prim-vicepreședintelui PNL Cluj-Napoca și consilierului local, Sabin Sărmaș, președintele OFL Cluj și consilier local Mihaela Suciu, consilierilor locali ai PNL Cluj-Napoca Loredana Pop, Gabriela Moldovan, Călin Găbudean, Sorel Jurja, Bashar Molhem, secretarului general adjunct al PNL Cluj-Napoca, Călin Forna, președintelui OPV 3 Cluj, Ioan Cătană, președintelui OPV 3 Cluj-Napoca, Solovăstru Ureche, vicepreședintelui PNL Cluj, Zoltan Coraian.
Componența noului BPJ al TNL Cluj:
Președinte- Maria Forna
Președinte Executiv- Flavia Petruș
Prim-vicepreședinți- Mircea Miron și Cătălin Nistor
Secretar General- Bogdan Covaliu
Secretari Generali Adjuncți- Diana Chiș și Adina Rațiu
Vicepreședinți:
Cătălin Vlăduț Ciubotariu
Ioan Cozma
Daniel Filip
Sergiu Marcu
Paul Măhălean
Bogdan Moga
Paul Fărăgău
Bogdan Pivariu
Georgiana Sima
Membri:
Răzvan Artiudean
Horațiu Bodea
Ovidiu Ghior
Florin Groșaru
Marius Tritean
Andreea Mureșan
Alin Stan
Anca Șerban
Mihai Tehei
Președinte Comisia Județeană de Arbitraj- Vlad Morar
14 Comentarii