Mafia imobiliară din cadrul Primăriei Cluj-Napoca ține spatele oricăror fărădelegi în domeniul construcțiilor din Cluj-Napoca, girând ”băieții deștepți”. Pentru omul de rând, însă, autorizațiile se emit în ani de zile sau deloc, dar pentru cine ”trebuie” lucrurile se mișcă cu rapiditate. 

Acesta este și cazul a două clădiri din centrul Clujului, cu ieșire la două străzi separate, strada Gheorghe Șincai nr. 13 și strada Samuel Micu nr. 8. În ultima a funcționat în perioada interbelică restaurantul Bufnița, vizitat de Ion Zamfirescu, profesorul de filosofie al Regelui Mihai, de Mihai Șerban  – Director al Academiei de Agricultură din Cluj (actuala USAMV) și de Lucian Blaga.

Chiar și celebrul aviator Charles Lindbergh, primul care a traversat Atlanticul, a luat masa la acest restaurant, acum distrus de interese imobiliare meschine. Unul dintre saloanele restaurantului purta numele lui Charles Lindbergh.

Din celebrul restaurant a mai ramas numai fațada, restul cladirii prabusindu-se in mod suspect.

Fostul Restaurant Bufnița/Bagolyvár aflat pe str. Samuil Micu (magh. Rózsa utca) a functionat in perioada interbelica pana la nationalizarea din 1948. Dupa nationalizare aici au functionat laboratoarele Cofetariei Vitadulci pana la inchidere in anul 1990. Cladirea urma sa fie restaurata si extinsa incepand cu anul acesta, dar in urma lucrarilor cladirea s-a prabusit, supravietuind doar fatada si pivnitele.

În fotografia de mai jos se poate vedea cât de solid este zidul fațadei fostului restaurant. În plus, încă vechile geamuri sunt pe construcție și chiar se închid, dar, suspect, restul imobilului s-a surpat.

Cel care a cumpărat imobilele este din Sieni, Maramureș, a obținut autorizație de ”consolidare a clădirii monument”, dar a  demolat cele două case pentru a ridica o clădire de birouri în zona zero a Clujului. Conform unor informații, clădirea în care a funcționat restaurantul Bufnița ar fi căzut în timpul lucrărilor de consolidare.

Sunt cunoscute ”șmecheriile” făcute de mulți investitori, care cumpără clădiri vechi,  pentru că știu că au ”spate” în Primăria Cluj-Napoca, și primesc autorizație de consolidare, dar în timpul lucrărilor clădirile se surpă accidental și nu mai pot fi salvate. Astfel se face loc pentru clădiri noi în zona zero a orașului, care altfel nu ar fi reabilitate niciodată. Astfel de ”afaceri” nu sunt pentru oricine și de regulă sunt ”scumpe”. 

E mult mai ușor așa să cureți ”molozul istoriei”, după cum cred unii, decât să emiți legi prin care să obligi proprietarii clădirilor istorice să le reabiliteze, ori să le vândă cuiva care va face acest lucru pentru a fi puse în valoare. 

Istoricul Vasile Lechințan a vorbit despre restaurantul Bufnița în presa locală: ”Era un oraș în plină afirmare, era o libertate extraordinară și inițiativă. E celebru restaurantul Bufnița, așa cum era și New-York-ul, de exemplu. Era o emulație a dezvoltării social-economice, se ducea o viață tihnită.  Se ieșea la restaurant, se servea o cină elegantă unde erai acompaniat de muzicieni. Vârfurile culturale erau prezente în cafenele și restaurante, nu mai vorbim de lingviștii noștri de la Muzeul Limbii Române. Se făceau glume fine, nu grotești , se vorbea despre literatură, se țineau expoziții de pictură la care mergea lumea. Clujul interbelic era o lume așezată, tihnită și cu un simț al umorului, cu oameni eleganți . Se țineau baluri cu dansuri , se cânta la vioară, la violoncel. De obicei cântau bandele de țigani din Asociația Muzicanților. Ei erau foarte cunoscuți și apreciați pentru talentul lor”.